"- Dar iubeşti?… Nu eşti geloasă?… Nu eşti neliniştită?…
- Nu cred în iubire.
- Nu crezi dumneata în iubire? Nu te atrage iubirea?…
- Ba da, mă atrage… Poate că e singurul rost al unei vieţi mărginite, comune, cum e viaţa noastră. Şi-mi place… dar ştiu ca nu durează… că nu corespunde unei realităţi… Îmi place mult să privesc o noapte cu lună… şi uneori stau vreme îndelungată la fereastra mea, privind, dar ştiu bine că luna e altceva decât ceea ce pare… Nu întind mâna s-o prind… E mult şi ceea ce dă, fără intenţie şi sforţare."
- Nu cred în iubire.
- Nu crezi dumneata în iubire? Nu te atrage iubirea?…
- Ba da, mă atrage… Poate că e singurul rost al unei vieţi mărginite, comune, cum e viaţa noastră. Şi-mi place… dar ştiu ca nu durează… că nu corespunde unei realităţi… Îmi place mult să privesc o noapte cu lună… şi uneori stau vreme îndelungată la fereastra mea, privind, dar ştiu bine că luna e altceva decât ceea ce pare… Nu întind mâna s-o prind… E mult şi ceea ce dă, fără intenţie şi sforţare."
Camil Petrescu - Patul lui Procust
Comentarii
Trimiteți un comentariu