Ce va fi, va fi...

Capitolul I

Luminile orasului erau aprinse si totul in jur sclipea in diferite culori ce faceau jocuri pe albul zapezii. Trebuia sa ma pregatesc de Craciun, sa cumpar cadouri, sa decorez prin casa....dar, nu puteam. Nu mai eram acceasi fire fericita si mereu cum zambetul pe buze ci doar cu o masca nenorocita care o scoteam mereu cand ajungeam acasa. In jurul meu roiau cupluri indragostite pe care ajunsesem sa le urasc incetul cu incetul pentru fericirea lor. Totusi si eu eram asa, si eu eram ca ei, pana ce am vazut adevarul, pana ce mi-am dat seama ca ceea ce-ti doresti nu se implineste mereu. Nu poti sa stii niciodata ce-ti rezerva ziua de maine, nu poti stii nicodata cand cineva pleaca de langa tine pentru vecie. Cate iluzii aveam, cate vise desarte si sperante imi faceam.
-         Hei! Ai grija pe unde mergi!
-         Ce? Oh, scuze. Nu te-am vazut. Imi pare foarte rau. In jurul meu se ravasise pe protuar o intreaga sacosa cu cumparaturile acelei persoane.
-         Nu-i nimic, oricum iti multumesc ca ma ajuti sa le pun la loc.
-         Aaa....nu-i problema, doar este vina mea, eram adancita in ganduri. Ce era cu mine? Cum de ajungeam sa ma confesez unui strain peste care am dat...si oh Doamne. Oare e manechin?
-         Ni se intampla tuturor.
Avea un zambet in care te pierdeai si sunt sigura ca ma holbam la el ca si cum un magician si-ar si executat un numar de hipnozis pe mine. Ochii lui erau de culoarea ciocolatei cu mici firisoare aurii in jurul pupilei, iar atunci cand zambea parca in ochii lui explodau mii de focuri de artificii, avea parul ravasit ce-i contura trasaturile masculine ale fetei.
-         Ei bine, multumesc ca m-ai ajutat cu stransul. La revedere.
-         Aaaa...bine, pa.
Am ramas acolo, in mijlocul trotuarului uitandu-ma in urma lui. Ce-a fost asta? Lucram cu persoane mult mai cochete ca el si totusi ramasesem fascinata de un om peste care am dat din neatentia mea.
Cand am ajuns in apartamentul meu la caldura, mi-am facut imediat o ciocolata calda si m-am asezat langa geam privind afara la fulgii de zapada ce incepusera iarsi sa cada. Ma linistea acel peisaj, imi dadea o stare de liniste si ma simteam destul de bine.
<< Ding-dong......Ding-dong...>>
-         La dracu! Cine se mai trezeste sa vina acuma la mine! Viiin, viiin acu’!!
-         Ce faci draga mea? Am adus pizza diavola si niste filme la care sa ne holbam.
-         Ce cauti la ora asta aici?
In fata mea statea prietena mea Andra cu doua pizza uriase si o punga plina cu DVD-uri. Ca de obicei era intr-o pereche de jeansi si cu eschimosii aia in picioare dupa care era moarta... in unele lucruri era mai feminina decat mine dar in altele, precum ceasurile, era un adevarat barbat in haine de femeie.
O invidiam adesea pentru ca era o idee mai inalta ca mine si avea o silueta de invidiat, iar ea n-avea probleme cu parul ei usor buclat ce care-l lasa sa-i cada intr-o cascada ravasita pe umeri. Omul asta ma facea mereu sa izbucnesc in ras indiferent ca eram la o inmormantare sau pe patul de moarte, era undeva acolo gata sa-mi ridice moralu si adesea ma facea “Proasta” doar ca sa ma faca sa rad.
-         Nu sta ca proasta in fata mea! Da-te mai asa sa intru ca afara-i frig...oooo miroase a ciocolata! Mai ai?
-         Da mai am. Intra si fa-te comoda, ca de obicei.
-         Cand nu sunt eu comoda la tine in casa?
Si amandoua am izbucnit intr-un ras necontrolat. Uneori am impresia ca ne citim gandurile una alteia. Cand eram la liceu eram de nedespartit si asa a fost si mai departe. Ea inca mai profesa ca doctor cardiolog iar eu ca mediator. Mereu imi reprosa ca viata mea era monotoma si nu aveam nimic mai bun de facut decat sa stau si sa-i ascult pe x si y cum se cearta si eu sa caut o cale de mijloc, iar ea se lauda necontenit cu “Azi am avut o operatie cu cutare doctor” si tot asa. Mereu am avut pasiunea pentru citit, citeam aproape tot ce ne cadea in mana, ea era buna la engleza iar eu la franceza, ne completam una pe cealalta.
-         Maine ce faci? Ai planuri?
-         Sincera sa fiu, habar n-am. Voriam sa ma apuc de citit niste acte pe la o firma pe care o reprezint. De ce? Ce planuri malefice mai ai si de data asta? Ti-am zis ca nu mai merg la intalniri aranjate, niciodata!
-         Hoooo, stai calma! Vroiam sa mergem la film si dupa la cumparaturi.
-         Mergem si la o librarie nu?
-         Desigur! Doar ma stii ca nu pot rezista sa nu iau ceva de citit!
-         Bine... si ce film vrei sa vizionam?
-         Orice, as vrea totusi ceva de groaza. Ce zici?
-         Da, bine. Dar de data asta nu mai iei o punga mare de pop-corn si doua cola maxi ca nu mai vreau sa patin ca data trecuta.
-         Nici nu aveam de gand!
Inevitabil am izbucnit amandoua iarasi intr-un ras necontrolat. Incerca mereu sa ma binedispuna si nu renunta pana ce nu reusea. Asta am admirat mereu la ea, indiferent de ce se intampla si cat de grea era “misiunea” ei, nu dadea niciodata inapoi. Mereu vroia mai mult si mai mereu reusea.
Ca de obicei s-a facut comod pe canapeaua mea, si-a impanzit droaia de DVD-uri pe masuta din fata, parca eram in invazia DVD-urilor si si-a luat o pizza pe care si-a asezat-o in poala.
-         Deci? My love, ce film vrei sa vizionezi cu dragostea vietii tale?
-         Tu ce propui?
-         Pai, sa vedem ce avem.... Asa deci, mai lua o bucata de pizza in gura inainte de a-mi insira lista de filme. Mhmm sa vedem, eu le recomand pe: A walk to remember, Tedd, The hangover, Scusa ma ti chiamo amore.
-         Votez pentru ultimul.
-         Mi-ai citit gandurile, nebuno!
-         Sa zicem ca e instinc feminin.
Pe tot parcursul filmului am macat pizza si am baut bere caci mereu aveam asa ceva prin frigider. Se poate spune ca era o seara obisnuita intre doua nebune care erau si cele mai bune prietene.
-         Proasto...
-         Da, dragostea mea.
-         Raman la tine in seara asta ca mi-e lene sa ma mai duc acasa.
-         Asta e un apropo spre “du-te si fa-mi patul ca mi-e somn” nu?
-         Vezi? De asta te iubesc eu. Si ma pupa pe obraz.
-         Stii, daca n-ai fi fata te-as lua in casatorie.
-         Asta e valabil si pentru mine. Stii sa faci mancare, tot tu faci curatenie ce mai, sotia perfecta combinata cu menejra ideala.
-         Asta e un compliment sper.
-         Cand n-am fost eu sincera si directa cu tine?!
-         Stii, uneori prea multa sinceritate dauneaza grav sanatatii.
-         Si eu ma iubesc!
-         Stiu, stiu. Apropo ai pijamale sau iti imprumut de la mine?
-         Pe alea cu pisica care-s identice cu ale mele?
-         Pe alea cu pisica care-s identice cu ale tale, da pe alea.
-         Ti-am zis ca esti un geniu sub acoperire si ca......mai vadem ce compliment mai gasesc.
Am mers in camera alaturata si i-am facut patul Andrei si i-am pregatit si cada pentru baie pentru ca stiam ca avea de gand sa-si faca una.
-         Gata, dragostea mea. Vezi ca ti-am umplut si cada pentru baie. Ai tot ce-ti trebuie acolo.
-         Oh, mi-ai citit gandurile.
-         Da, da. Hai du-te si fa baie ca sa stang de aici.
-         Bine, my love. Goodnight!
Facusem curat in urma acelei seri petrecuta cu Andra cand tocmai ma pregateam sa-mi fac si eu o baie lunga si relaxanta cand soneria de la intrare a inceput iarasi sa sune.Oare acum cine mai putea sa fie? Oare s-a clonat cumva Andra caci, doar ea e in stare sa sune la.....la 1.00 noaptea? What the fack?!
-         Aaa.....salut sunt noul vecin....
Am inlemnit. Era acolo in fata mea, la usa mea cu…. Cu o placinta in mana?
-         Tu esti fata care a dat azi peste mine. Zise el cu un zambet si cu acei ochi hipnotici de neinlocui. Se pare ca vom fi vecini.
-         Ha? Aaa....salut....da, vecini.
-         My love, cine-i? Andra tocmai venea spre usa cu parul ud pe spate si cu pijamalele mele cu pisica pe ea. Salut, cine esti?
-         Salut, pai, sunt noul vostru vecin.
-         Al meu nu esti, dar cred ca esti al Andreei, oricum eu sunt Andra incantata.
-         Marco, deasemenea.
Eu eram acolo, imobila, o stana de pietra.
-         Mhm, Marco, cred ca e cam tarziu. Multumesc pentru...
-         Aaa.... sunt niste negrese... nu-s facute de mine, sunt praf in bucatarie.
-         Cum ziceam, multumim pentru negrese, dar e cam tarziu asa ca sa lasam chestia cu “imprietenirea” pe alta data. Si cu astea Andra a inchis usa si a inceput sa se uite la mine stramb.
-         Ce-i cu tine femeie? Ce stai protapita acolo?
-         Aaa...ce? Nimic.
-         Sigur...cum sa nu. Va cunosteati tu si vecinu nou?
-         Nu! Am dat azi peste el in centru cand ma holbam la vitrine ca sa vad ce cadouri sa cumpar pentru Caciun.
-         Eu cred ca nenea in pampers cu sageata te-a cam lovit.
-         Nu fi proasta! Nici macar nu-l cunosc...
-         Nuuuuu....de asta te-ai rusinat asa si stateai ca momaia acolo. Si eu credeam ca-s aia timida.
-         Tu? Timida? De cand?
-         Bine, bine, dramatizam si eu. Deci haide, du-te si fa-ti baie ca maine sa fii sexy cand mergi cu mine la film.
-         Vezi, de asta te iubesc eu pe tine, Andra. Nu te mai flata atata.
Se dusese la bucatarie ca sa-si ia un pahar de suc de portocale si apoi a venit la mine si ca de obicei m-a pupat de noapte buna si a lecat la ea in camera.
Daca n-ar fi fata ar fi idealul meu ca baiat...si stie asta mai bine ca oricine.
-         Neata, somnorici! Cum ai dormit?
-         Aaaaa...cat e ceasul? Neata si tie! Andra se trezise inaintea mea si acum statea pe palul meu iar in camera intra o lumina ce incepuse sa-mi deranjeze ochii. Serios? Trebuia sa tragi de tot perdelele?
-         Da! Am vrut sa fiu si eu buna pentru my love si tu esti scortoasa de dimineata? Asa ma rasplatesti dupa ce ti-am facut clatite si ceai? Ma asteptam si eu la ceva precum “ Vai, Andra multumesc, dar nu trebuia”.
-         Esti incorigibila! Chiar ai facut clatite? In ce stare e bucataria?
-         Ce vrei sa zici cu asta? Crezi ca-s....
-         Esti fenomenala si te iubesc mult dar acum ma duc sa ma schimb si in curand vin la masa.
Cred ca era ora noua si ma miram cum de reusisem sa dorm asa de mul. Dupa un dus fiebinte de dimineata am plecat spre bucataria mea.
-         Oh! Serios? Si eu sunt rezident. Nu pot sa cred!

Ce? Cu cine oare o vorbi Andra asa de insufletit?

-         Neata... doar atat am reusit sa articulez caci noul meu vecin statea la aceeasi masa cu prietena mea. Era mai frumos decat imi aduceam aminte, parul lui ciufulit dezordonat il facea sa para un pic mai copilaros iar, cand zambea in obraji ii apareau doua gropite ce te faceau sa le indragesti imediat.
-         Oh! Neata, Andreea, nu?
-         Da....eu sunt....Andreea...
-         Si acuma vino la masa ca am stat mult sa fac clatitele astea si se racesc si dupa adio clatite.
-         Da...d-d-da, imediat. Si, ce te aduce pe la noi, Marco?
-         Aaaa pai, am un catelus si trebuie sa plec din tara pentru cateva zile si ma gandeam daca ai putea sa ai grija de el? Dar daca nu il pot duce mamei mele.....Nu-i nici-o problema.
-         Un catel? Ce rasa?
-         E golden retriver.
-         Oh! Desigur ca pot avea grija de el, imi plac la nebunie cainii.
-         Presimteam eu. Ti-l aduc pe la 18.00 azi. Ok?
-         Da desigur, apropo cum il cheama?
-         Shasa....e catelusa.
-         Bine, abia astept.
-         Ok, eu trebuie sa plec la rezidentiat, la 10 incep tura.
-         Ok, pe mai tarziu.

Cap. 2

-         Ce-a fost asta?
-         Ce?
-         “OK, pe mai tarziu”? Parca ai fi o scolarita.
-         Sunt politicoasa si in plus...
-         In plus nimic, e clar ca-ti place de el si sa nu te aud ca “nici nu-l cunosc” sau alte de astea ca jur, iti voi face programare in un sanatoriu.
-         Vroiam sa zic ca, in plus are un caine, care culmea e una din rasele mele preferate si voi avea grija de el.
-         Bine, bine. Dar tot vei merge cu mine azi in oras.
-         Esti...
-         Hai, hai, zi, cum sunt. Si zicand acestea isi puse mainile in sold si lua una din mimicele ei serioase care, pentru cei ce n-o cunosteau era cu adevarat inspaimantatoare si autoritara.
-         Tac, tacerea poate sa zica multe.
Orele petrecute cu Andra in oras si la cinema au trecut pe nesimtite. Cat timp am stat cu ea in sala de cinema uitandu-ne la un film, mi-am adus aminte de prima data cand am fost amanadoua la un cinema. Cred ca acel moment nu-l voi uita in veci. Sala era aproape goala iar noi ocupaseram locurile noua si zece de pe randul sase. Era cu cateva zile inainte de a face eu 17 ani. Ea vroia neaparat sa ia o punga mega de pop-corn si cola maxi, am luat din acestea si pe tot parcursul filmului tot incercam sa terminat acel popocorn ce parea ca nu se mai termina. A fost prima data cand noi doua am pus piciorul intr­un cinema impreuna si de atunci am mers mai mereu si mereu inainte de fiecare film radem cu pofta si vorbim ce ne trece prin cap. Am fost, inevitabil, si  prin librarii si din fiecare librarie in care  intrat ne-am cumparam cate-o carte. Mereu banii mei s-au dus pe carti, si mereu ai mei mi-au reprosat asemenea lucruri.
-         Apropo.
-         Da?
-         Alex ce mai face?
-         Pai e la liceu, in clasa a 10° si e la profilul pe care-l vroiam eu. Cred ca de Craciun voi merge sa-l vad si pe el si pe parintii mei.
-         Vin si eu cu tine. Asa trecem si pe la mine, ce zici? Iti convine?
-         Ok... Oricum stii ca mereu ai mei intreaba de tine si abia asteapta sa te revada si mereu imi reproseaza ca sunt cam aiurita.
-         Pai au dreptate, desi eu cred ca esti prea inchisa in  tine. Ar trebuii sa mai iesi. Ce zici daca mergem intr-un club intr-o seara.
-         Iti bati joc de mine? Eu si cluburile, baba si mitraliera.
-         Serios! Termina, treci peste ce-a fost, nu mai e. S-a dus, a fost un nesimtit si un mincinos care a pierdut ceva ce nu va gasi in veci.
-         Oh, ba te inseli. Blonde cu ochii verzi vei gasi la tot pasul.
-         Posibil... dar nu vor fi ca tine, nu vor avea gandirea ta, nu vor fi ca tine. Nu vor fi ca prietena mea cea mai buna. In veci, niciodata! Si sa-ti intre bine asta in cap. Tu esti speciala, el a pierdut nu tu. Si apoi am vazut cum iti stralucesc ochii cand te uiti la Marco.
-         Ce?
-         Ei haide, stiu ca-l placi. Si sincera sa fiu nu-i rau deloc. Si ma inghionti chiar in timp ca vroiam sa beau un pic din coca-cola mea maxi.
-         Hei! Nu se vede ca incerc sa beau si eu aici ceva? Poate ca-mi place un pic de el.
-         Ei haide, chiar crezi ca ma poti pacalii pe mine? Poate ca stii sa minti foarte bine, dar nu si pe mine. Te cunosc prea bine draga mea si tin sa te anunt ca nu va tine.
-         Bine, da. Imi place de el dar e a abia a treia oara cand il vad. Ce vrei sa fac? Sa sar pe el?
-         De ce nu?
-         Nici tu nu ai face asta in locul meu.
-         Da ai dreptate. Auzi? Ce zici daca cumparam cate-un cadou pentru ai nostrii de Craciun, oricum mai sunt cateva zile si vine Mosul.
-         Asta e un apropo de-al tau foarte subtil referitor la cadoul tau pentru Craciun?
-         Nuuuu, nici decum. Eu? Doamne fereste!
-         Haide, haide sa vedem ce ti-as putea lua. Si vezi sa nu ceri ceva prea scump ca bugetul meu e cam redus in ultimul timp.
-         Nu, acum nu voi cere mult dar in februarie nu vei mai avea scapare. Si incearca unul din rasetele ei malefice dezvelindu-si dintii albi perfecti.
Cand merg cu Andra la cumparaturi mereu stau dupa ea pentru ca se decide foarte greu ce si cat sa ia. Eu i-am cumparat o rochie neagra cu ceva pufos la gat si o carte pe care stiam ca o vroia de mult. Fratiorului meu i-am luat un glob de  craciun cu un ursulet intr-o masina ce are o cheita si canta cand o intorci. La parinti si bunici mereu a fost simplu sa le iau cateva lucruri simbolice, iar felicitarile mereu le fac eu.
-         Stii... nu inteleg un lucru.
-         Ce te mai framanta de data asta, Andra?
-         Mereu ai avut talent la desen si lucruri dintr-astea artistice si totusi nu te-ai dus la o facultate de arte, cum iti ziceau toti si ai facut nenorocitul acela de drept. De ce ai facut asta? Adica, femeie! Tu ai vazut ce lucruri fenomenale ies de pe mana ta? De ce Doamne iarta-ma esti mediator cand puteai sa fii un pictor celebru?
-         Off, iar incepem? Ti-am zis, defapt le-am zis tuturor. Ceea ce tine de desen, pictura, grafica si alte lucruri de genul acesta, pentru mine nu sunt decat un simplu hobbye, nu era ceva din care sa ma specializez si te rog.... Sa nu exageram? Chestiile pe care le fac nu-mi iau mai mult de 5-10 minute maxim.
-         Eu ce spun acuma? Mie-mi ia ore sa fac o amarata de felicitare, de asta te pun pe tine sa la faci, iar tu... hocus-pocus, uite felicitarea.
-         Mhmmm, poate trebuia sa fiu magician?!
-         Da, da. Ii intreceai pe toti.
Si cam asa, timp de cateva ore petrecute prin cetru in cautare de cadouri s-au dus pe nesimtite. Pe la ora 17.30 era deja acasa pregatind cina.
<< dinnnnng-doong, diiiinnng-doong>>
-         Viin! Imediat, doua minute.
-         Oh...salut Andreea, am adus-o pe Sasha. Sper ca nu deranjez.
-         Hei, salut si salut si tie frumoaso. Era o catelusa tare frumoasa cu ochii ciocolatii exact ca ai stapanului. N-am rezistat sa nu ma aplec si sa incep s-o mangai pe cap. Eram cu adevarat indragostita de acel caine. Oh, imi cer scuze. Intra in casa.
-         Nu-i nimic. Vad ca nu glumeai cand ai spus ca esti indragostita dupa caini si vad ca Saha deja te place.
-         E un caine adorabil. Sa stii ca eu nu glumesc cand vine vorba de caini. Am avut multi caini dar acum, nu-mi pot permite sa tin un caine caci n-as prea avea timp de el.
-         Dar cu ce te ocupi?
-         Eu? A, pai, sunt mediator. Stau si ascult persoanele care de cearta pentru lucruri aproape fara sens si eu ii aduc pe calea cea dreapta fara a se ajunge in instanta. Uneori imi urasc meseria dar apoi imi aduc  aminte ca asta am vrut sa fac de cand eram boboaca la liceu, dar tu?
-         Eu sunt stagiar in anul na la neurologie. Poate iti par putin neobrazat dar, cati ani ai?
-         Hei, nu se intreaba niciodata o femeie cati ani are, dar eu nu-s de moda veche. Am 27 de ani, abia impliniti.
-         Serios? Doar 27?
-         Ce vrei sa zici cu asta?
-         Credeam ca ai maxim 23 de ani. Nu pari...
-         Asa de batrana? Da stiu, dar e mai bine asa.
-         Nu, nu batrana, pari mai tanara, oricum se pare ca eu sunt mai mic ca tine, am  26 de ani.
-         Apropo, unde pleci?
-         Am un pic de timp liber de la rezidentiat si plec intr-un maxi weeckend cu cativa prieteni in Austria la schi,dar pentru orice eventualitate iti vai lasa numarul meu de telefon si numarul de unde voi locui, in caz ca se va intampla ceva cu Sasha.
-         Ok, distractie placuta la schi.
-         Iti multumesc esti foarte ingaduitoare ca poti avea grija de ea. Promit ca te voi scoate in oras si-ti voi face cinste cu cina. Nu accept refuz.
-         Bine. Pa, pa.
-         Deci, draga mea Sasha, vom fi doar noi doua asa ca hai sa ne facem un pic de cap.
In acea seara am facu lasagne iar catelusei i-am dat o portie din mancarea pentru caini ce mi-o lasase Marco. M-am uitat la un film vechi iar pe seara la culcare.
-         Cred ca tare mult ai vrea sa dormi pe pat cu mine nu? Si sunt sigura ca Marco nu te lasa.
Ma privea cu o privire care-ia nu-i puteai rezista.
-         Off,  bine haide. Sus pe pat, dar sa fii cuminte si sa nu ma dai jos din pat. Ne-am inteles?
Nu a asteptat sa-i mai zic si a doua oara caci a sarit pe pat si s-a cuibarit la picioarele mele. Incepeam sa ma indragostesc cu adevarat de acel caine, era dresat si era cu adevarat irezistibil si il iubeam deja din primele ore.
In dimineata urmatoare Sasha m-a trezit, defapt, m-am trezit deoarece incepuse sa ma linga pe fata si sa ma impunga cu nasul ei umed.
-         ‘neata, Sasha. Ai dormit bine?
-         Ce zici daca azi mergem la o plimbare lunga prin parc? Dar mai inate haide sa mancam.
-         << I can take the rain on the roof of this empty house, that don’t bother me/ I can take a few tears now and then and just let them out/ I’n not afraid to cry/ Every once in a while even though goin on with you gone still upsets me /there are days/ Every now and again I pretend I’m okay but that’s not what gets me…>> Alo?
-         Hei, ‘neata raza de soare! Ce faci?
-         ‘neata si tie Andra. Uite tocmai luam micul-dejun cu Sasha.
-         Sasha? Cine-i asta?
-         E catelusa lui Marco, mi-e adus-o ieri.
-         Aaaa si ia zi-mi tu mie. Ce ati facut voi doi?
-         Numai la prostii ti-e gandul!
-         Ba nu! Ai dovezi ca sa ma acuzi in halul asta?
-         Da! Mintea ta perfida!
-         Da, da, uite cine vorbeste. Ce carte era “Dulce abandon”? Hai, hai, sa te aud acum!
-         Imi vei scoate ochii toata viata cu cartea aceea, dar recunoaste ca si tie ti-a placut, da?!
-         Bine, bine. Da! Mi-a placut si mie, dar...
-         Dar? Haide gata. Sa terminam cu asta ca devine penibila.
-         Da, ai dreptate. Ca faci de revelion draga mea?
-         Nu stiu? Probabil voi sta acasa, de ce?
-         Pai, un coleg are o cabana la munte, la Brasov, si ma gandeam sa te tarai si pe tine cu mine. Daca mai tii minte, amandoua vroiam sa mergem la Brasov, asa ca, ce zici? Vi cu mine? Stii ca oricum daca zici nu tot te iau cu mine.
-         N-am cale de scapare nu?
-         Deloc.
-         Eram sigura. Cate zile vom sta?
-    Cam o saptamana si ceva. Sa-ti iei haine groase. Si vezi ca poimaine e Craciunul asa ca maine seara vom pleca la ai tai si dupa la ai mei.  Nu uiti da?
-         Bine, nu voi uita.
-    Bye love ca ma duc la rezidentiat.
-         Ai grija ce faci acolo si nu omora vre-un om si nu va mai intreceti pentru operatii. Cand imi zici asta pareti asa de sadici.
-         Bine, bine. Pa pa. Te-am pupat si vezi peste cine mai dai pe strada.
-         Ei bine draga mea Sasha, incepe aventura noastra de-acum. Haidem in parc.
Plimbarea prin parc a fost relaxanta si placuta, Sasha s-a jucat in voie, s-a tavalit prin zapada, ceea ce inseamna ca i-am facut si o baie cand am ajuns acasa. Catelusa a ramas la mine doua zile caci Marco a venit dupa ea si eu am plecat cu Andra la parinti pentru a petrece Craciunul in familie. Chiar daca acum sunt o femeie in toata firea, n-am rezistat sa nu fac o bataie cu zapada cu verisorii mei, mai ales ca prietena mea a binevoit sa vina cu mine la tara unde erau toti.
-         Hai sa facem o strategie. Eu, tu si Mihaela trebuie sa-i dam o lectie lui Gabi. Ce zici te bagi? Mihaela e deja de-acord.
-         Oh, desigur! Andra avea iarasi acea sclipire in ochi. Ii place la nebunie sa fie iarasi copil si sa uite de munca ei uneori, desi tot si-a adus cu ea un teanc de carti despre cardiologie, dar n-a prea apucat sa le rasfoiasca datorita echipei de interventie formata din verii mei.
-          Au! A durut! Gabi!
-         Ce tupeu pe el! Cum sa faca asta?! Fetelor pe el!
-         Oho, am dat de dracu’ cu voi!
Paraca eram iarasi niste copii care uitau de griji si de toate jucandu-se mereu si nepasandu-i de consecinte.
-         Vaiiii! Esti mort pentru asta nemernicule!
-         S-o vad si pe asta! Rase Gabi malefic.
-         Prichindelule!
-         Auzi cine vorbeste! Juma’ de metru.
-         Mai taci ca erai un soarec cand erai mic! Eram mai inalta ca tine!
-         Bine zis “eram” dar acum abia daca-mi ajungi pana la umar, verisoara draga.
-         Razi tu, razi, dar tot o vei incasa de la mine.
Gabi era solid si inalt, avea ochii verzi inchisi ca ai mei dar ele era brunet si avea bronzul specific zonei de campie, deoarece vara mereu era la bustul gol etalandu-si muschii. Avea 26 de ani dar era un copil prea mare. Am fost ca doi frati de mici. El mai are o soara mai mare, Mihaela, si un fratior mai mic, Mihaita. Mic, si zic mic referindu-ma la varsta, caci, se pare ca toti crescusera si vroiau sa-mi faca mereu in ciuda, amintindu-mi ca eu eram cea mai scunda dintre toti.
-         Acum!
-         Ce, drac.....
-         Ha, ha!
-         Nu-i corect, da! Trei contra unu?! Nu-i corect deloc! Trisezi!
-         Deloc! Ti-am zis ca o vei pati!
-         Da-s ud tot. Am zapada pana si-n pantaloni si in chiloti chiar. Si e recee!
-         Asa-ti trebuie! Tu ai vrut-o!
Chiar daca acum eram mari si mai toti erau casatoriti si aveau copii, bunica si bunicul meu inca mai traiau si se amuzau copios cand vedeau aceeasi copii de acum multi ani ,afara zucandu-se in zapada, razand si tipand unii la altii pentru ca x sau y i-a bagat zapada in haine.
-         Andreea! Vino un pic la mine.
-         Da, imediat.
-         Cum e cu serviciul, draga mea?
Mamaia, caci asa ii ziceam bunicii mele, era o persoana minunata, ochii sai albastrii intens erau mereu frumosi si iubitori cu mine. Acei ochi au vegheat mereu asupra mea si au plans cand eu plangeam, au ras cand eu eram fericita. Poate ca nu a fost mereu mandra de mine pentru alegerile pe care le faceam, dar mereu m-a iubit si eu mereu am respectat-o si am iubit-o neconditionat. Ea ma crescuse alaturi de tataia, bunicul meu, si mama mea cand eram mica si mi-au fost mereu alaturi. Nu cred ca le voi putea multumii vre-odata pentru ceea ce-au facut pe parcursul anilor pentru mine. De aceea ori de cate ori, am ocazia vin sa-i vad si sa le aduc cate ceva. Sunt cei mai importanti oameni din viata mea si as vrea sa traiasca pentru totdeauna.
-         Ca de obicei. E plictisitor dar si intrigant in acelasi timp.
-         Stii ca vreau sa te vad mereu fericita.
-         Stiu, si i-am depus un sarut pe obraz, nu-ti face griji. In curand voi pleca cu Andra la Brasov, la o cabana ca sa fim acolo de revelion. Stii ca-ti ziceam cat de mult vroiam sa Brasovul iarna, ei bine, ingerasul de acolo mi-a indeplinit dorinta. Sper ca nu te superi ca...
-         Of.. nu draga mea. Stii ca nu m-as supara in veci pentru tine, sa te distrezi Andreea, o meriti din plin. Cheama-i si pe ceilalti sa intra in casa. Am facut niste placinte si vin fiert.
-         Imediat. Te iubesc foarte mult, mamaia.
-         Nu plange, draga mea. De ce plangi, nu-mi place sa te vad asa.
-         Vreau sa traiesti pentru totdeauna, sa nu pleci nicodata de langa mine caci daca se va intampla asta, viata mea nu va mai avea sens. Nu voi mai fi aceeasi persoana ca pana acum. Voi deveni doar o umbra....eu.
-         Nu voi pleca. Vreau sa te vad implinita cu copii, sa-mi vad stranepotii. Acum du-te si cheamai pe copii aceia mari inauntru.
-         Heii, haide-ti in casa la caldurica, mamaia a facut placinte si vin fiert.
Parca au auzit cuvintele magice pe care abia le asteptau. Toti au navalit in bucatarie.
-         Andreea, ce-i patit? De ce ai ochii umezi? Ai plans?
-         Nu, am incercat eu sa par vesela in fata Andrei.
-         Domnisoara, nu ma fraieresti tu pe mine. Ia zimi de ce ai plans, vreau niste explicatii! Imediat!
-         E o prostie. As vrea sa fiu iar copil uneori si ca toate persoanele pe care le-am pierdut sa fie iarasi alaturi de mine. As vrea ca timpul sa se opreasca in loc si ca nimic sa nu se mai schimbe, ca mamaia si cei dragi mie sa poata traii pe veci. Mi-as da viata ca s-o vad mereu si sa fie sanatoasa.
-         Off... vino aici si nu mai plange. Suntem toti aici, asa cum ai vrut, traieste clipa asta in asa fel incat sa ti-o amintesti pentru totdeauna. Stii daca vrei putem ramane aici de Revelion, putem merge alta data la Brasov, dar te rog, te rog, nu mai plange caci voi izbucnii si eu in lacrimi.
-         Bine, bine. Haide un pic in spate, vreau sa-ti arat ceva.
Am condus-o pe Andra pana-n spate la cusca lui Marilyn, acolo erau cinci catei care aveau abia doua zile si incercau si ei sa bea din laptele matern.
-         Vai! Ce ungerasi!
-         Stiu, nu-i asa ca-s frumosi. Au abia 2 zile, i-am zis mamaiei sa pastreze 2 unul pentru mine si unul pentru tine. M-am decis sa tin un caine. Pe care-l preferi.
-         Pe cel maroniu. E asa de frumos si pufos.
-         Ok. Acela va fi al tau. Al meu e cel negru cu sosetele albe.
-         Ce? Care..... Aaaa, si a inceput sa rada. Are labutele pe jumatate albe, ca si cum are avea sosetele, cred ca-i vei pune numele socks, nu?
-         Bingo, geniule!
-         Esti asa de usor de citit.
-         Doar fiindca ma cunosti mai bine ca ceilalti.
-         Posibil, haidem inauntru ca vreau sa mai apuc si eu un pic de placinta.
In bucatarie era mare forfota, toti radeau si li se citea bucuria in fiecare trasatura. Toata familia era acolo, parintii mei, bunicii, fartele, unchii si verisorii.
-         Andreea, aici. Ti-am pastrat loc langa soba.
-         Multumesc Gabi, dar stau langa mamaia.
-         Vin eu acolo. Am inghetat afara. Apropo mai este placinta si vin fiert sau le-ati terminat deja?
-         Ne crezi chiar asa de fomisti?
-         Pe tine? Normal!
 
Cap.3

A doua zi, de dimineata, mi-am facut bagajele si am plecat cu Andra spre Brasov. Din cate auzisem de la ea privelistea la cabana era fenomenala si abia astepta sa ajunga. Semana cu un copil ce il asteapta pe Mosul sa-i aduca jucaria mult dorita. Desi amandoua avem permise auto, eram cu masina mea si tot eu conduceam. In masina rasuna Rascal Flatts si “never gonna be alone” de Nickelback melodia pe care ne-a unit si din clasa aIX-a  aceasta a ramas melodia noastra. Uneori ma amuz pe seama ca desi la aspect suntem cu totul si cu totul diferite la caracter parem gemene. Cand eram la liceu replica ei cea mai de pret era “Tu ma copiezi pe mine” dar din cate s-a dovedit n-a fost asa. Pur si simplu eram doua persoane ce aveau aproape acelasi caracter si gandeau, mai mult sau mai putin la fel. -         Andreea?
-         Da?
-         Eu vreau sa merg un pic in oras. Ce zici daca ma lasi in centru si apoi vin eu la cabana?
-         Esti sigura ca o sa nimeresti drumul?
-         Daca nu reusesc cer indicatii. Apropo, vor mai fi doua persoane cu noi la cabana, colegul meu si un amic de-al lui. Dar nu cred ca vor ajunge inaintea noastra.
-         Aham...ok. Deci unde vrei sa te las?
-         Aici ar fi perfect. Vreau sa-mi iau ceva. Ne vedem la cabana. Tai tai.
-         Ok, ai grija de tine. Sa ma suni daca nu mai gasesti drumul spre cabana ca vin dupa tine imediat.
-         Daa....cum zici tu.
Deja se indeparta de masina intrand intr-un magazin din apropriere.

Din cate se dovedise, Andra avusese dreptate, cabana avea o priveliste minunata iar albul zapezii facea paisajul si mai frumos, ca iesit dintr-o poveste. Usa de la intrare era deschisa asa ca am intrat fara prea mult efort expetand cele doua valize, una a mea si una a Andrei.  Livingul era o alternanta intre vechi si nou dand o senzatie de bine si de liniste, era prezent un semineu imbracat in piatra in care ardea un foc linistit, bucataria era mare si era mobilata in acelasi mod ca linivingul. Exista si o scara sculptata in lemn ce ducea la un etaj superior de unde se auzea apa curgand.

-         Ce? Cum e posibil sa se auda apa? Andra a zis ca ceilalti ajungeau mai pe seara.
Intradevar, sus erau trei dormitoare si jos langa living mai era un dormitor. In cel de-al doilea dormitor usa era deschisa. Curioasa din fire am intrat sa vad cine e, dar spre dezamagirea mea nu era nimeni. Pe-o usa era lasat un bilet cu scris Andra si pe cealalta era un bilet asemanator cu scris “Prietena Andrei”.
-         Cred ca asta e a mea.
In incapere era un pat matrimonial si mobila din stejar. Fereasta ocupa cam jumatate din lungimea peretelui ce dadea spre spatele curtii iar privelistea era de basm. Din cate imi dadusem seama in spatele casutei era o poenita cu brazi si pini incarcati cu zapada iar de pe balconul meu puteam admira in liniste privelistea.
Usa ce dadea spre baie era deschisa, am vrut sa merg s-o inchid dar, Doamne acela era cel mai frumos barbat pe care-l vazusem, tocmai iesea de la dus cu parul ud si cu-n prosop infasurat in jurul taliei. Parul lui era negru ca pana corbului iar corpul sau era musculos si bronzat uniform.
-         Ce drac...
-         Salut. Credeam ca nu-i nimeni aici.
-         Ei bine din cate poti vede sunt eu.
-         Da, vad.
-         Daca nu te superi as vrea sa ma schimb ca sa putem purta o discutie ca oamenii normali.
-         ......da, desigur.
Am inchis in fuga usa, mai vazusem pana acum barbati dezbracati, chiar fara acel prosop in jurul taliei si totusi niciodata nu am ramas asa de uimita incat sa nu fiu in stare sa articulez mai mult de doua trei cuvinte si acelea fortate.
Mi-am desfacut bagajele si m-am schimbat cu alte haine.
Cand am coborat la parter el era deja jos intr-o pereche de jeansi spalaciti si un hanorac pe el. In incapere se simtea mirosul cafelei, parul lui negru era ciufulit dezordonat si inca un pic ud.
-         Hei, scuze pentru mai de vreme. Mi sa zis ca nu ve-ti ajunge decat mai pe seara nu asa de repede.
-         Da, Robert a avut putina treaba in oras si eu am ramas aici. Deci tu esti, Andra.
-         Nu, eu sunt prietena ei, Andreea.
-         Neagra sau cu zahar?
-         Ce?
-         Cafeaua o vrei cu sau fara zahar?
-         Aaa...scuze, eu nu beau cafea. Sunt pe aici cateva pliculete cu ceai? Ontrebam in timp ce incepusem deja sa caut prin dulap.
-         Da, erau pe acolo, sus.
-         Aha...
-         Ce faci cu scaunul?
-         Il folosesc pentru a ajunge sus. Ce credeai ca fac? Cum ai vrea sa ajung pana acolo, zburand?
-         Daca imi cereai, ti le dadeam eu.
Avea ochii de un albastru profund ce contrastau cu negrul intens al pupilei. Nu era corect, nu era corect fata de mine. O fata atat de matura sa aiba ochii atat de blanzi si de intensi... Isi desfacu hanoracul lasand la vedere un tricou spalacit ce se contura sub buschii lui. Daca ma intrebai cum ar fi arata un bartat adevarat cred ca pe el ti l-as fi dat drept exemplu.
-         Ma pot descurca si singura. Multumesc
-         Cata ostilitate! Incercam sa fiu si eu gentil.
-         Multumesc dar ma descurc si singura.
Undeva pe raful din spate am gasit cateva pliculete de ceai de sunatoare si un borcan cu miere de salcam. Am pus pe foc apa la fiert si am asteptat sa fie gata pentru a pune pliculetele inauntru.
-         Asculta, daca te-ai rusinat pentru lucrul de mai devreme sa satii ca nu-mi voi cere scuze.
-         Poftim?!
-         A fost vina ta ca ai intrat in baie peste mine nu vina mea.
-         Pai daca inchideai si tu usa poate ca nu te vedeam, eu am vrut s-o inchid.
-         De asta ma scrutai din cap pana-n picioare nu?
-         Nu! Eram mirata ca mai era si cineva in casa inafara de mine. N-ai auzit ca ti-am zis ca nu ma asteptam sa fie si altcineva aici decat mai tarziu...
-         Parca ai fi o scolarita.
-         Oh, ma scuzi domnu’ nu stiu sa-nchid usa in timp ce fac dus.
-          Cat te mult ai vazut?
-         Poftim? Ma crezi asa de perversa?
-         Nu se stie cu ce violator in serie voi sta aici!
-         Oh! Acum vrei sa spui ca seman a violator in serie?
-         Fierbe.
-         Ce?
-         Fierbe apa.
-         Oh!
-         Si ia zimi, cum de o domnisoara ca tine nu bea cafea? N-o lasa mamica?
-         Esti....esti infantil si needucat si....
In timpul discutiei noastre aprinse s-a auzit usa de la intrare si doua voci razand in voie. Erau Andra si am presupus ca celalalt era Robert.
-         Oh! Vad ca v-ati cunoscut deja. Andreea, el e Robert, colegul meu si proprietarul acestui loc fantastic.
-         Salut! Andra mi-a povestit multe despre tine. Incantat.
-         Asemenea.
-         Sper ca Codrin nu ti-a facut o parere proasta de la prima intalnire. Si l-a strafulgerat pe prietenul sau cu o privire ce puteam sa jur ca era in stare sa te faca sa ingheti pe loc.
-         Nu, chiar acum faceam cunostinta.
-         Love, ai facut ceai? Mai este si pentru mine?
-         Love? Din cate vedeam, Codrin se amuza pe seama acestui lucru.
-         Da mai este.
-         Sa nu-mi zici ca nici tu nu bei cafea?!
-         Ba beau, dar prefer ceaiurile si ciocolata calda. Si vreau sa te anunt ca ceaiurile pregatite de Andreea sunt foarte bune si ca e o bucatareasa exceptionala.
-         Ooo....inseamna ca nu vom manca doar mancare congelata si ca nu vom muri de foame. E si comestibila mancarea ei?
-         Codrin! Termina!
-         Andreea, am adus cate ceva din oras. Vino sus sa-ti arat ceva.
-         Bine.
Sus in camera Andrei ea mi-a inmanat un cadou, cumparase o rochie neagra cu spatele gol si cu un sal negru de casmir.
-         Cat ai mai dat si pe astea?
-         Asteptam si eu un “multumesc” dar sa inteleg ca iti place. Nu conteaza. E cadoul ce trebuia sa ti-l dau de Craciun.
-         Dar mi-ai dat cadou, un ceas.
-         L-am luat pentru ca nu stiam ca sa-ti iau si pentru ca ti se stricase celalalt.
-         Intocmai, imi era de-ajuns ceasul de ce ai mai dat bani si pe astea?
-         Pentru ca meriti si pentru ca sunt mai mult ca sigura ca nu ti-ai luat nimic deosebit pentru revelion.
-         Da... ce vrei sa zici cu asta? Merge si o pereche de blugi si o bluza.
-         Spune multumesc si hai jos sa pregatim cina. Sunt lihnita.
Andra si cu Robert cumparasera din oras ciocanele de pui, cartofi, fructe de mare, mazare si multe altele. Am pregatit inpreuna cu prietena mea ciocanele la cuptor cu cartofi copti si o supa.
-         Deci... Andreea du-te sus si iati alte haine ca te-ai patat de ulei si apoi vino la masa.
-         Ce? Unde-s patata....la naiba! Multumesc ca mi-ai atras atentia.
-         N-ai pentru ce.
M-am schimbat de bluza pe care o purtam si am luat o bluza cu decolteu barcuta. Chiar daca nu eram prea dezvoltata in partea de sus al bustului acea bluzita facea in asa fel incat sa-mi scoata in evidenta silueta mea. La un metru si 63 de cm aveam abia 45 de kg si nu tineam dieta, pur si simplu mancam tot ce vroiam si nu puneam prea multe pe mine.
-         Haide la masa.
-         Deci, Andreea cu ce te ocupi?
-         Sunt mediator....un fel de avocat dar cazurile care vin la mine nu ajung in fata instantei.
-         Suna interesant.
-         Nu-i chiar asa. Depinde de caz. Adesea imi vine sa adorm la birou.
-         Cred si eu ca-ti vine sa adormi cand vin oamenii si se milogesc sau se iau la injuraturi pentru un loc de parcare.
-         Da dar am si diplopma de avocat dar...sunt mai mult mediator. Dar tu Codrin cu ce te ocupi?
-         Burlac in toata firea.
-         E cam complicat sa-ti explic ceea ce e Codrin, sa zicem ca are un al saptelea simt pentru petrol.
-         Prefer sa-mi zici ca-s burlac, dar genul meu nu-s piticele care se holbeaza la un barbat aproape gol.
La auzul acelor vorbe n-am mai rezistat. M-am ridicat de la masa, am strans farfuriile murdare si am plecat valvartej in bucatarie. Trebuia sa fac ceva ca sa ma calmez. Totusi, de ce m-am enervar ca el m-a facut pitica? De ce conta asa de mult ceea ce zicea el despre mine? Era doar un infumurat ce arata exceptional de bine si cu niste ochi ca oceanul.
Ma apucasem deja de spalat vasele cand am auzit usa de la bucatarie deschizandu-se. Credeam ca era Andra ce venea sa-mi mai aduca un teanc de farfurii dar...
-         Hei! Ti-am mai adus o tura. Da-mi un prosop.
Timbrul lui vocal gros si armonios imi invadara urechile. Era ata de placut sa-l aud.
-         Prosoapele sunt acolo jos, i-am indicat eu un loc din drepta mea.
-         Ok, hai ca-ti tin un pic de companie ca sa nu te simti izolata de lume aici, singura spaland vasele.
-         Vai, cat de grijuliu din partea ta, dar nu trebuia.
-         Neee...oricum nu mai suportam sa-i vad pe cei doi porumbei.
-         Doi porumbei?
-         Da. Andra si Robert. Sunt impreuna de ceva timp.
-         Ce?
-         Nu stiai?
-         Nu, nu mi-a zis nimic.
-         Ti-a frant inima a ta love?
-         Esti gelos cumva?
-         Esti lezbianca?
-         Si daca as fi ce?
-         Ma intreb cum ar fi sa o fac cu o lezbianca pitica. Trebuie sa incerc.
-         Mult succes.
-         De cat timp o cunosti pe Andra.
-         Din clasa a IX-a de la liceu. Suntem ca doua surori gemene. Nu as putea sa fiu suparata pe ea pentru ca este indragostita si apoi Robert imi pare un tip de treaba.
-         Deci nu esti lezbianca.....ce pacat. Mi s-au naruit visele.
-         Vai ce rau imi pare, mai ca mi sa rupt inima.
-         Ai inima?
-         Doua chiar.
-         Adica?
-         Uita-te la fundul meu un pic.
-         Ce propunere indecenta. De ce sa ma uit?
-         Te poti uita si gata?
-         Vrei sa vad daca nu esti patata?
-         Ce gluma buna, vroiam sa-ti zic ca inima de-acolo mi s-a rupt.
-         Ai inima acolo? Oh.... la aia te refereai. E simpatica iar posteriorul tau nu arata deloc rau. Si o zic cu ochi de expert.
-         Acum trebuie sa par flatata nu?
-         Da, chiar trebuie sa pari.
-         “Oh, vai, Codrin, cat de flatata sunt” troll face!
-         Imi pare rau.
-         Pentru?
-         Pentru ca te-am facut pitica, desi esti un specimen rar, dar imi esti simpatica.
Ma uitam sceptica la el, sau incercam caci toata atentia mea se indrepta spre acei ochi oceanici. Incepuse sa ma fixeze cu privirea. Din pacate eu nu sunt asa de buna la fixat si imediat intorc capul. Ma simt ca pusa sub observatie.
-         Ia zi un pic. Te-ai imbracat asa pentru a ma ademenii in capcana ta de fata buna si sa-ti cad la picioare?
-         Poftim? Ce tot indrugi acolo.
-         Ma refer la decolteul tau...chiar ce numar porti.
-         Curios nu?
-         Sunt cel mai curios. Deci, imi zici sau voi descoperii singur.
-         S-o vad si pe asta.
-         Nu te pune cu mine pitico!
-         Nici tu cu mine...stai sa-ti gasesc o porecla....mhmmm, afemeiat cred ca ti se potriveste.
-         Nuu, eu sunt Codrin si tu pitica.
Zise astea a si iesit din bucatarie facandu-mi cu mana. Era insuportabil de arogant si ma scotea din sarite. Dar nu-l uram, mai rau, eram atrasa de el si-mi placea compania lui.
-         Mai ai de spalat?
-         Andra, ia vino un pic aici la mine.
-         Am facut ceva?
-         De cat timp esti tu cu Robert si cum de eu nu stiu?
-         Pai, incepuse deja sa se inroseasca, de putin. Vroiam sa fie o surpriza si sa-ti dau vestea in seara asta. De ce crezi c-am cumparat sampanie si altele.
-         Te-a cerut de nevasta?
-         Nu fi toanta. Nu, inca nu. Desi mi-ar placea.
-         Pare o persoana de treaba si ca de obicei, este perfect pentru tine. Sper doar sa fie mai asezat, adica sa nu fie ca tine, nebunatic.
-         Ooo...nu l-ai vazut cum e in pat...
-         Te rog, sa nu intram in detalii. Eu am terminat aici. Urc sus sa fac o baie cu multa spuma. Pe maine dimineata. Sa fii cuminte.
Pot spune ca am avut parte de un rasfat pe cinste multumita spumei mele de baie ce mirosea precum ciocolata. Am stat si m-am bucurat de baia mea cu multa spuma. Am vrut sa-mi spal lenjeria asa ca mi-am spalat sutienu si chilotii in ghiuveta si i-am pus la uscat pe calorifer. Norocul meu ca-mi adusesem si cateva carti cu mine ca sa mai citesc in liniste in camera mea.
Ma apucasem deja de citit Danielle Steel “Cu fiecare zi” cand am auzit un cicoanit la usa mea.
-         Esti decenta? Pot intra? Oricum intru fie ca esti sau nu imbracata.
Era Codrin cu zambetul ce i se largea de la o ureche la alta. Avea o expresie de copil fericit ce m-a facut sa-l indragesc si mai mult. Mi-am pus semn la cartea pe care incepusem s-o citesc.
-         Ce mai vrei de la mine acum?
-         O seara nebuna cu tine, dar nu acum. Stii ca am zis ca voi afla ce numar porti la sutien? Ei bine norocul a fost de partea mea in seara asta. Deci...sa vedem 2 cupa B.
-         Ce? Ramasesem ca trasnita.
-         Oh si apropo frumoasa lenjeria.
Ma facusem la fata precum un rac. Uitasem ca lenjeria mea era la uscat pe calorifer.
-         Ce citesti acolo? Manualul de instructiuni pentru pitici?
-         Am o intrebarea, asta era o gluma? Trebuia cumva sa rad?
-         Suntem morocanoase in seara asta?
-         Da, probleme?
-         Da am, cred. Danielle Steel deci. Scrie bine?
-         Citeste si ai sa aflii.
-         Nuu, mi-e prea lene.
Abia cand s-a asezat in patul meu mi-am dat seama ca era imbracat dor cu halatul de baie. Simteam cum incepe sa ma furnice tot corpul. Il priveam ca in transa. Vedeam ca buzele i se miscau dear nu mai auzeam ceea ce spunea, stiam un lucru, vroiam sa-l sarut atunci si acolo. Cred ca mi-a trebuit toata vointa si puterea mea ca sa ma opun acelei dorinte.
-         Si...cu ce ocazie ai venit aici? Inafara de a-mi spune numarul pe care-l port?
-         Pai, sa vedem. Cei doi porumbei sunt cam nebunatici in seara asta si eu ma plictiseam si am venit la aceasta faptura mica si fara aparare ca sa-mi petrec timpul in compania ei.
-         Aaa...da i’auzi. Nu te plictiseste pitica de mine?
-         NU! Chiar ma intrigi.
-         Nu zau?
-         Da, da.
Si s-a intins langa mine pe pat.
-         Sa nu indraznesti sa-mi faci vreo ceva.
-         De ce? Esti maicuta?
-         Am facut karate cand eram mica, am centura verde. Ai grija.
-         Imi plac fetele rele, dar imi plac si mai mult fetele care vor sa para rele si care citesc carti.
-         Nu-s rea, deloc chiar. Si eram ironica, vroiam sa te sperii. N-am facut karate in viata mea, dar asta nu inseamna ca nu am o mana grea....
S-a intins spre mine si mi-a luat fata in maini. Buzele lui dulci s-au lipit de ale mele incet. Avea un gust dulce.
-         Ce bine mirosi si esti atat de dulce.
Si iarasi buzele sale le-au atacat pe ale mele. Varful limbii lui imi incerca deschizatura dintre buze. M-am lasat prada momentuli, limba lui imi explora gura cu miscari incete ca si cum ar fi savurat fiecare moment, fiecare bucatica din mine. Nu mai traisem pana atunci asa ceva.
Eram buimaca si uimita dupa acel moment.
-         Asta a fost pupicul meu de, noapte buna.
A iesit din camera inchizand usa in urma lui. In acea seara uitasem de tot, de carte, de planurile pe care vroiam sa mi le fac. Ma gandeam doar la acel monet, la acel vis real pe care-l avusesem. In ziua aceea dormisem mai mult decat pana atunci, caci cand m-am trezisem ceilalti luau deja pranzul.
-         ‘Neata frumoasa adrmita!
-         ‘neata si voua. Am pierdut ceva important?
-         Nu, vroiam sa mergem la schi. Ce zici te bagi? M-a intrebat Andra facandu-mi cu ochiul.
-         Cred ca voi merge cu voi dar voi privi de pe margine. Nu stiu sa schiez si nu vreau ca cineva sa se accidenteze din cauza mea.
-         Te invat eu?
-         Tu?  Domnul gentilete? Intreba Robert mirat. De unde si pana unde esti asa de saritor?
-         Vreau si eu sa fiu mai bun. Macar pana ce se sfarsete anul.
-         Poate iti trce vreo nebunie prin cap ca-ti dau foc.
-         Nu-i nevoie sa inceci sa ma inveti sa schiez, Codrin, oricum nu-s un elev prea stralucit si nu cred ca tu esti un profesor prea bun.
-         Haide! Macar incearca, ce ai de pierdut?
-         O multime de cazaturi, vanatai si oase rupte, cred.
-         Incearca macar de dragul Andrei.
Am aruncat o privire fugara spre prietena mea ce facea mutra de catelus plangacios.
-         Off! Bine, fie! Dar daca ajung la urgente din cauza ta, tu-mi platesti medicamentele, spitalizarea si ceea ce va fi nevoie.
-         Ok. Batem palma. Dar nu uita, eu sunt profesorul deci de mine asculti.
-         Da, domn’ profesor sau preferi sa-ti zic profule?
-         Domn’ profesor suna mai important.
-         Asa va fi.
Dupa-amiaza care a urmat a fost plina de cazaturi dar cu toate acestea, Codrin nu a dat inapoi si la sfarsit am reusit sa-mi tin cat de cat echilibrul pe acele schiuri imense.
-         Vezi? Nu-i asa ca sunt un profesor bun?
-         M-am indoit eu vre-o data?
Isi tinea mainile pe soldurile mele, ca sa-mi tin echilibrul mai bine. Mainile lui puternice ma tineau ferm dar fara a ma face sa ma simt inconfortabil. Era delicat dar in acelasi timp ma simteam in siguranta si vroiam ca acele momente sa nu se sfraseasca niciodata.
-         Deci? Ce zici? Sunt bun ca profesor.
-         Se putea si mai bine.
-         Ce jignire. Ma simt profund umilit.
-         Cat de rau imi pare. Daca erai un bun profesor nu cadeam de atatea ori si nu avem atatea vanatai.
-         Daca nu erai o impiedicata fara sperante.....
-         Hei, porumbeilor. Mergem sa luam cina undeva?
-         Care porumbei?! Am raspuns amandoi in acelasi timp.
-         Bine, deacord. Dar hai mai intai acasa si dupa sa iesim undeva in oras la cina. Maine e revelionul si daca tot iesim la masa sa mergem dupa si la cumparaturi. Vreau sa iau cate ceva.
-         Aaaa...pai, Andreea. Eu si cu Robert vroiam sa-ti imprumutam un pic masina ca sa mergem undeva. Promit ca nu-ti distrug pretioasa masina.
-         Prea bine, dar pe mine cine ma va duce in oras?
-         Te duc eu?
-         Glumesti nu? N-am incredere in tine si pun pariu ca esti vitezoman.
-         Ce bine stii sa citesti oamenii.
-         Tine de meseria mea. Am facut si cursuri de psihologie.
-         Oh, doamna spiholoaga. Trebuie sa am grija cu tine, ca poate maine-poimaine imi descoperi secrete foarte ascunse.
-         Nu-mi spune. Inca mai dormi cu un motulache sau poate ca ai cateva fantezii cu cineva cunoscut.
-         Cu tine. Imi soptii la ureche cu o voce ragusita. Cred ca mi se citeau in ochi cuvintele lui caci aveam impresia ca fata-mi lua foc.
-         Andreea te simti bine? Esti rosie toata.
-         Andreea, esti fierbinte. Cred ca ai febra. Andra parea ingrijorata si avea si de ce, chiar aveam febra. Simteam cum imi ies aburi din corp si capul incepea deja sa mi se invarta si parca lumea era incetosata.
-         Nu va faceti griji o duc eu la cabana, voi duceti-va unde aveti treaba. Am eu grija de ea.
-         Daca e ceva suna-ma. Vin imediat. Off, Andreea, sa te faci bine. Se apleca asupra mea si ma pupa pe frunte. Voi venii imediat acasa.
Codrin m-a luat in brate si m-a dus pana la masina.

-         Pentru o pitica artagoasa esti foarte bolnavicioase si-mi dai multe batai de cap. Nu mai zambii asa la mine. Daca iti era rau nu trebuia sa vii la schi cu noi.

-         Imi pare rau. V-am stricat ziua si distractia.
-         Nu fi prostuta, n-am mai vazut de mult pe cineva cazand atat de des ca tine. Haide nu fi ingrijorata, acus ajungem acasa si-ti voi face un ceai fierbinte.
-         Nu planuiesti sa te razbuni pe mine nu?
-         Nu-s razbunator si-n plus de ce m-as razbuna pe tine?
-         Pentru ca-m dat buzna peste tine cand erai la dus.
-         Aaaa... mi-am luat ravansa aseara.
Si-mi facu cu ochiul. Pana la cabana nimeni n-a mai zis nimic. Nu m-a lasat sa merg ci m-a dus in brate pana sus la camera mea. Cred ca am adormit imediat ce am ajuns in pat. Eram franta iar cand m-am trezit el era acolo, langa mine. Dormea si el alaturi de mine si ma tinea strans la pieptul sau. Avea un parfum care imi inducea o stare de liniste si imi aducea aminte de copilaria mea.
-         Nu-i frumos sa spionezi pe cineva ce a stat langa tine treaz mai bine de 10 ore, iar cand adoarme si el putin sa incepi sa-l spionezi.
-         Cat am dormit?
-         Ia sa vad, ti-a mai trecut febra?
-         Parca ai fi mama. Nu mai am nimic, dar incepe sa ma doara corpul de la cazaturile luate.
-         Trebuia sa te tin mai bine si sa nu insist cu venirea ta la schi. Imi pare rau.
-         Ei haide, nu te mai scuza atat, unde-i Codrin, pardon burlacul Codrin.
-         Cred ca acel burlac tocmai s-a indragostit.
-         Nu pot sa cred? De tanti aia de le schi? Sa stii ca nu arata rau. Desi trebuie sa recunosc ca e prea invarsta pentru tine.
Stateam cu capul pe pieptul lui si-i auzeam bataile inimii iar el imi mangaia parul. Ma simteam in siguranta alaturi de el, parca l-as fi cunoscut din totdeauna. Prezenta lui imi dadea o stare de confort si de bine.
-         Andreea?
-         Da?
-         Esti frumoasa, te-as intreba daca crezi in dragoste la prima vedere dar cred ca ai rade de mine. Cand te-am vazut in pragul usii am fost surprins si nu stiam daca sa te iau la bataie pentru ca te uitai la mine cu acea privire jucausa si usor amuzata sau daca sa te strang la brate si sa te sarut.
Ma mangaia usor pe par si din cand in cad imi mai depunea cate-un sarut pe crestetul capului.
-         Cat vin ai baut in seara asta, Codrin?
-         Doar apa minerala am baut. Mi-am facut griji pentru starea ta, febra nu inceta si tremurai toata. La un momendat ai inceput sa plangi in somn si ma chemai. Am crezut ca erai treaza dar cand am incercat sa vorbesc cu tine am vazut ca dormeai.
-         Cat de mult m-am facut de ras in fata ta?
-         Deloc, esti speciala si frumoasa in ceea ce faci. Tu nu esti ca celelalte fete esti diferita, dar intr-un sens bun. Ma atrage felul tau de afi, esti deschisa si transmiti fericire dar esti si cu picioarele pe pamant desi uneori mi se pare ca esti intr-o alta lume. Cand am venit la tine in camera atunci cand citeai am deschis usa o data si m-am uitat la tine. Nici macar nu m-ai simtit, atat de absorbita erai de ceea ce citeai, iar mai apoi am inchis usa si am inceput sa bat la usa pentru ati capta atentia. Vroiam sa te mai vad o singura data ca sa pot adormi cu imaginea ta in minte.
-         Si mi-ai furat un sarut.
-         Un sarut al naibii de bun si sincer sa fiu as mai vrea si acum. Te superi?
Dar inainte ca eu sa-i pot raspunde buzele sale s-au apropriat de ale mele si gurile noastre au inceput un dans al lor, secret fata de ceilalti. Ma simteam cantr-o lume a mea, unde eu eram personajul principal iar tot ceea ce mi-am dorit se afla acum langa mine.
-         Andreea, te iubesc.
Eram vrajita de privirea lui si-l doream mai mult decat orice pe lume. Era acolo langa mine, dar totusi il simteam atat de departe.
-         La ce te gandesti acum?
-         Ca as mai vrea sa-mi mai furi un sarut.
-         Daca asta ti-e dorinta....
-         Taci, stii ca vorba multa e saracia omului asa ca....
Nu mai apucasem sa continui caci buzele sale deja erau langa ale mele iar limba lui se juca, conturandu-mi buzele si incercad sa-mi patrunda in gura. Vroiam sa-i mai simt gustul acela dulce, vroiam cu disperarea sa fie al meu, sa nu se termine niciodata acel moment.
-         Ce zici daca iti aduc ceva de mancare?
-         Vin si eu sa te ajut. Asteapta sa fac un dus si sa ma schimb.
-         Bine.
-         Ne vedem jos. Si l-am mai sarutat o data dupa care am fugit direct la dus. Aveam nevoie de un dus fierbinte.
Cum se putea sa ma indragostesc de cineva ca el? Eu nu eram asa, nu eram deloc asa, eram mereu prudenta cand venea vorba de cel pe care-l iubeam, dar cu el era altfel. Simteam ca-l cunosc, sinteam ca e parte din mine si-l doream mai mult ca orice. Trebuia sa-mi revin sa fiu cu picioarele pe Pamant nu cu capul in nori visand la lucruri irealizabile.
-         Off....poate asta e spiritul Craciunului sau poate ca m-am schimbat prea mult. Nu are cum sa fie varsta ca-ci am doar 27 de ani, nici macar n-am ajuns la 30.
Nu stiu cat de mult m-a ajutat dusul caci toti nervii mei erau intinsi la maxim si ma simteam ca o adolescenta la prima sa intalnire. Si ce mai intalnire, regatirea micului de jun.
-         Ooo, ce zambet avem. Te-ai gadit cum ar fi sa te culci cu mine?
-         Si s-a dus zambetul meu.
-         Ce? Sa stii ca nu-i nimic rau in a te gandi la asa ceva, chiar si eu ma gandesc cum ar fi sa ma culc cu o pitica ca tine.
-         Incearca, dar ai cu ce?
-         Normal, Petrisor al meu e mare, mastodontic chiar.
-         Petrisor? Vorbesti serios? L-ai botezat.
-         Ce-i asa amuzant? E la moda chestia asta. Nu mai rade da! Eram serios si tainic.
-         Cum zici tu, Petrisor. Deci ce idei ai domnu’ bucatar. Nu ma puteam abtine sa nu rad. Era ata de..pueril dar arata atat de matur si ochii aceia in care te pierdeai.
-         Pai ma gandeam la niste ochiuri si sunca. Tu ce parere ai?
-         Eu vroiam clatite cu fineti.
-         Femeile astea! Tu zici una si ele vor alta.
-         Tu fati oua si eu imi fac clatite.
-         Nu, ca nu-i bun asa. Daca faci clatite mananc si eu.
-         Atunci nu e “Daca faci” ci, "Daca facem clatite mananc si eu".
-         Mereu intorci situaia in favoarea ta?
-         Numai cu cei ce au numele Petrisor.
-         A....da, deacu’ ai facut din tantar armasar. Ce zici daca am boteza-o si pe a ta?
-         Incearca numai si ramai fara Petrisorul tau iubit.
-         Gata sefa.
Am inceput sa cautam prin dulap si frigider dupa ingradiente. Se pare ca acea cabana avea chiar de toate si descoperisem ca Codrin era un bucatar destul de bun sau poate ca se dadea in spectacol.
-         Ce vrei sa bei, ceai sau cafea?
-         Parca ti-am zis ca detest cafeaua.
-         Deci ceai.
-         Nu! Imi fac o ciocolata calda.
-         Vrei sa dai in diabet? Clatite cu fineti si...sa nu-mi zici ca aia ti-e cana pentru ciocolata calda?
-         Ce? Ce are?
-         E imensa!
-         Si? Care-i problema, vreau sa ma rasfat.
-         O sa dai in diabet si  o sa mori!
-         Ai vrea tu. Nu ai acest noroc chior de a scapa prea curand de mine.
-         Sper sa fie cum zici tu. Apropo, cum de mirosi a ciocolata?
-         Am sampon cu aroma de ciocolata. Am zis mandra de mine. Trebuie sa recunoasc ca sunt o maniaca cand vine vorba de ciocolata, sunt in stare sa manac asa ceva in cantitati imense.
-         Andreea, obsedata de ciocolata. Dar daca manaci atat de mult dulce cum de esti, arati asa?
-         Ce vrei sa spui cu asta?
-         Vreau sa spun ca, unde-i celulita.
-         Scrie undeva ca fanaticele ciocolatei trebuie sa aiba neaparat celulita?
-         Nu dar asa e in imeginatia mea.
-         Ei bine, eu sfidez regula.
-         Pitica fanatica de ciocolata sfideaza regula, interesant.
-         Cum spui tu, Petrisor.
-         Cine-i Petrisor? Andra aparuse si ea in cadrul usii de la bucatarie cascand foarte tare si pe jumatate adormita.
-         ‘Neata raza de soare. E o poveste veche, si zicand acestea i-am facut cu ochiul ajutorului meu de bucatar. Micul de jun e gata in cateva clipe.
-         Cum zici tu. Apropo, ti-e mai bine lav? M-ai facut sa fac atac de cord ziua precedenta.
-         Imi pare rau. Haide du-te si schimba-te.
Andra a plecat sus mormaind ceva de nedeslusit iar eu m-am grabit sa asez masa pentru micul de jun. Ma simteam ca-ntr-o familie cu copii galagiosi si rasfatati. Poate ca nu a fost o idee asa de rea s-o insotesc pe Andra aici si in plus Robert si Codrin su persoane bune si intelegatoare si ma bucur atat de mult ca Andra si-a gasit un iubit care s-o rasfete si sa faca in asa fel incat sa se simta ce-a mai importanta persoana in ochii lui.
-         Ce-i cu privirea aia ganditoare? Nu stiam de unde vine mirosul acesta de ars.
-         Aaa....ce? Imi pare rau, ma gandeam la ale mele.
-         Vad, imi zici si mie la ce te gandeai.
-         Secrete femeiesti.
-         Si uite de asta urasc faptul ca nu pot citi gandurile celor din jurul meu. Oare cum ar fi sa-ti stiu gandurile. Cred ca ar fi mai bune ca orice alt film porno din lumea-ntreaga.
-         Vad ca nu duci lipsa de imaginatie.
-         Cum as putea duce lipsa de asa ceva cand am descoperit ca piticii exista. Ia spune-mi, lucrezi sub acoperire pentru Mos Craciun? Daca-i asa sa pui o vorba buna si pentru mine.
-         Imi pare rau dragul meu, baietel, dar esti de mult pe lista neagra a Mosului. Nici macar farmecul meu irezistibil nu te poate soate de acolo.
-         Modesta lu peste. Auzi la ea, “farmec irezistibil”.
-         Auzi un pic, cine mi-a zis mai devreme ca ma iubeste?
-         Iluzie audica, iluzie audica, draga mea.
-         “Iluzie audica”? De unde ai mai scos-o si pe asta?
-         Se numeste, dex a la Codrin.
-         Interesant, as vrea sa stiu ce cuvinte nedescoperite se mai afla in acest nou dex.
-         Sunt si lucruri practice daca vrei ti le pot arata.
-         Multumesc, dar ma pot lipsi de asa ceva.
-         Esti prima care refuza o asemenea oferta.
-         Inseamana ca esti o persoana extraordinar de rasfatata.
-         Nu, deloc! Dar femeile ma iubesc.
-         Laudarosule!
-         Ce? Daca m-a facut mama frumos.
Micul de jun a fost zgomotos, plin de rasete si Andra a conceput o lista cu cele ce ne trebuie pentru prepararea cinei de Anul nou. De data aceasta eu am scapat de spalatul vaselor caci sarcina i-a revenit Andrei. Asa ca, am urcat sus, in camera mea si am inceput sa-mi notez cate ceva in jurnalul meu.
-         Andreea! Vocea Andrei rasuna puternic de la parter. Noi mergem la cumparaturim suntem inapoi acasa cam intr-o ora si ceva.
-         Da, bine. Va astept aici.
Insfarsit aveam casa la dispozitie deci puteam sa scriu in liniste.
-         Ce faci acolo pitico?
-         Tu ce cauti aici? Nu trebuia sa fii la magazin cu Robert si Andra?
-         Nu, urasc cumparaturile.
-         Apropo se bate la usa cuiva daca vrei sa intri undeva.
-         Mhmmm...ia sa vedem. Si-mi lua din mana jurnalul meu. Ce-i asta? Pare a fi un jurnal dar unde-i chestia cu “Draga jurnalule”?
-         Nu-i un jurnal, bine e dar...
-         Ooo uite asta e interesanta <<Te vad in toate lucrurile bune si frumoase.
Te vad cand privesc cerul si te vad cand ma privesc in oglinda.
Te vad cand imi simt inima batand nebuneste.
Te vad ca pe un miracol si ca pe cel mai frumos dar de la viata.
Te vad in lacrimile mele de fericire, in zambetele mele si in toate emotiile. 
Te vad in durerea clipelor care trec prea greu, cand esti departe de mine.
Te vad cand inchid ochii si te vad cand ii deschid.
Te vad in viitorul indepartat si te vad in copiii a caror mama visez sa fiu.
Te vad in cuvintele "fericire", "implinire", "viata".
Te vad in toate visele si sperantele mele.
Te vad in iubirea mea. 
Existi? Sau esti doar o inventie nascocita de nevoia mea de a te iubi?
Azi nu te mai iubesc. 
Azi doar rad de tine si de mine si de toate fanteziile mele. 
Aseara am adormit inainte sa inchid ochii, dorindu-mi sa te visez... pentru ca visul este singurul loc unde ne mai putem întalni si unde pot avea ceva din tine. 
Dar, dimineata cand m-am trezit nu aveam nicio amintire cu tine. 
Ce voi face azi? Ma voi cufunda din nou în tacere, inainte ca macar sa ajung in singuratatea mea? Nu! 
Azi voi voi face ordine in viata mea. Voi deschide usa si ferestrele sufletului meu ca sa poata intra lumina si caldura. Voi cauta prin sertare tot ceea ce insemni tu, sentimente mutilate, incertitudini si vise irosite si le voi arunca. 
De azi tu nu mai esti decat o amintire. Atat.>>
-         Termina! Dami-l inapoi. E proprietate privata!
-         Ti-l ianpoiez daca imi indeplinesti o dorinta.
-         Care-i aia?
-         Vreau un sarut de la tine.
-         Ceri prea multe.
-         Daca tot zici ca cer prea multe..... privirea lui ma strabatu din cap pana-n picioare fara sa omita vre-un detaliu. As vrea sa te tin in brate acolo, si-mi indica patul meu, sa-ti simt fiecare rotunjime a corpului mulandu-se peste al meu.
Simteam cum imi ardeau obrajii, chiar daca eram imbraca gros in fata lui ma simteam complet goala pe afara dar si pe dinauntru.  Avea acest efect ciudat asupra mea, acelor ochi de un albastru marin nu le puteai scapa.
-         Nu te tenteaza nici macar un pic. Uite faceam asa, cum am zis si-ti redau jurnalul.
-         Magarule! N-ai nicun drept asupra acestor lucruri! Imi apartin! Iesi! Iesi afara de aici! Sa nu te mai vad!
I-am luat carnetul din mana si l-am impins afara trantind usa un urma lui. Nu-mi placea cand cineva ma santaja. Se pare ca ma inselasem in privinta lui, nu era acea persoana sincera si buna pe care o credeam ci un afemeiat care-si urma doar scopul si probabil eu urmana sa fiu urmatoare pe lista lui. Am cazut in spatele usii si am inceput sa plang. Nu stiu de cat timp stateam acolo si plangeam caci am auzit un ciocanit de partea cealalta.
-         Andreea deschide usa, te rog. Imi pare rau, iarta-ma. Lasa-ma sa intru.
Nu i-am raspuns, stateam acolo cu fata ingropata in genunchi si cu lacrimile siroindu-mi pe fata. Cand i-am auzit pasii coborand pe scari m-am ridicat si am deschis un geam dintr-aceia imenisi ce ocupau cam jumatate din perete si am plecat in baie pentru a ma spala pe fata. Nu vroiam ca atunci cand Andra se intorcea sa ma gaseasca in halul acela. Inainte de a intra in baie mi-am ascuns jurnalul in geanta mea supradimentionala.
M-am spalat bine pe fata si reusisem sa indepartez cat de cat urmele lacrimilor. Ochii inca imi erau umflati si rosii.
-         Ce cauti aici? Cum ai intrat?  Cand am iesit din baie Codrin era acolo in camera mea pe pat cu capul plecat. Ti-am zis sa iesi de aici. N-ai ce cautat in aceasta camera cat timp eu sunt aici.
-         Andreea te rog lasa-ma..
-         Nu! Iesi afara!
S-a ridicat de pe pat si a venit spre mine inghesuindu-ma intr-un colt.
-         Uita-te la mine! Te rog!
-         Nu! Pleaca!
Am incercat sa dau in el dar m-a prins de maini si mi le-a ridicat deasupra capului cu o singura mana. Era uimitor cata putere avea, cu cealata mana mi-a intors fata spre el in asa fel incat sa-l pot privi in ochi.
-         Te rog, nu plange. Imi pare rau. Am vorbit cu Andra la telefon, imi pare rau, nu stiam.
-         N-am nevoie de compatimirea ta. N-am nevoie de tine!
-         Dar eu am nevoie de tine Andreea.
-         Te urasc! Te urasc!
-         Eu te iubesc, te iubesc mai mult decat orice. Iarta-ma ca am fost fraier si n-am stiu sa pretuiesc ceea ce aveam langa mine.
-         Te rog...ma inecam imi propriile mele lacrimi, te rog termina.
Buzele sale s-au apropriat de ale mele, avea un usor gust de cafea. Buzele sale fierbinti erau calauzite de un singur instinc. Cu o bucurie lenta el imi descoperea conturul atatator ale buzelor, incercand cu blandete sa le desfaca. Le mangaia cu cu usoare atingeri , gustand din colturile umede, cu varful limbii netezea suprafata lina. Incerca sa vada cat puteam rezista. Imi mangaia adancitur dintre buze si barbia incet, ma saruta in jurul gurii cu sarutari atat de fierbinti incat buzele mele s-au deschis involuntar.
Codrin imi folosii imediat aceasta slabiciune in favoarea sa, isi apasa gura peste a mea si ma saruta. Se juca serpuitor cu limba mea explorand fiecare coltisor in parte.
Inima-mi batea nebuneste iar sangele imi galopa prin vene. Cine l-a invata pe Codrin sa sarute astfel, cate iubite avusese pana acum, cate fete cazusera in capcana lui? Oare si eu voi fi una din ele? N-avea importanta, tot ce conta era ca era acolo langa mine, era acolo pentru mine. Iii simteam inima batandu-i nebuneste sub bluza lui, cu varful degetelor imi pangaia pometii, linia curba a barbiei unde se intalnea cu conturul gatului ca apoi mana ce-mi tinea imobilizate mainile deasupta capului incepu sa-i alunece mai jos catre sanii mei. Cuprinsese in palma, delicat, unul dintre sani ce se cutremura in ritmul batailor inimiii si cu degetul mere ii freca sfarcul prin bluza pana cand se transforma intr-un varf ascutit.
Parul sau printre degetele mele era moale si matasos. Eram prinsa in vraja lui, oare era bine ceea ce faceam? Mintea mea era in ceata, iar eu il doream pe el, acum si acolo. Isi petrecu una dintre maini pe sub genunchii mei si ma ridica in brate indreptandu-se catre pat. Ii ascultam bataile inimii cand m-a depus usor pe pat asezandu-se deasupra mea. El continua cu sarutarile iar eu m-am lasat prinsa in joc, parca totul se oprise in jurul meu, doar eu si el eram acolo, nimeni nu mai exista. Una din manile sale s-au strecurat sub bluza mea masandu-mi usor abdomenul si au inceput sa urce spre sutienul meu.

CAP. 4

M-am intrebat de multe ori cine sunt. Ce sunt cu adevarat? De ce ma invart constanat in acelasi cerc? De ce raman pe aceeasi linie de plutire si nu incerc sa evoluez? Nu astept raspunsuri pentru ca stiu ca probabil nimeni nu o sa fie in stare sa mi le dea.

Am invatat ca timpul schimba in continuu dorintele, visele, iubirile. Pe toate le lasam in urma si devenim ceea ce trebuie sa devenim pentru un moment, pentru a supravietui, pentru a mai continua macar o zi. Nu ti se pare putin nebunesc atunci cand te uiti in urma cu un an, doi si realizezi cat de mult s-au schimbat lucrurile, cat de mutl te-ai schimbat tu? Trecutul poate fi dureros uneori, toti aceia carora le-ai oferit tot, neconditionat si apoi ti-au frant inima. Toate momentele in care am vrut sa renunt si nu am facut-o. As vrea sa apun ca daca astea m-au facut fericita, pentru o secunda, merita... insa nu e asa. Trebuie sa vezi cat de greu ti-a fost dupa ce ti-ai dat seama daca e bine sau nu. Un moment ce-l treiesti in paradis nu merita o intreaga viata in iad.

Ce fac? Asta nu sunt eu!

-         Nu!

-         Ce?

-         Nu! Nu pot face asta. Imi pare rau.

-         Nu-mi spune ca inca mai esti virgina?!

-         Ce? Nu!

-         Atunci ce e? De ce dracu nu vrei? Daca-ti faci griji pentru contraceptie am de toate la mine.

Il priveam sceptica si am izbucnit in ras cand am auzit tonul din vocea lui. Era un copil deghizat in haine de adult. Mi-l si imaginam cum incepe sa faca o criza de isterie specifica copiilor mici atunci cand nu primesc ce vor.

-         Imi pare rau dar nu pot sa fac asta.

-         Poti sa spui asta fara sa zambesti ca o proasta? De ce nu poti!? Te doresc, te vreau asa cum esti si stiu ca si tu simti asta.

-         Stiu, stiu ca ma doresti dar.... nu e momentul potrivit. Nu acum, nu aici.

-         Atunci hai la mine in camera.

-         Nu! Am zis nu!

-         Prea bine. Eu am plecat.

A iesit val-vartej din camera mea trantind usa. Si uite cum ajung iar sa dezamagesc oameni. Am oftat adanc si m-am trantit inapoi pe pat. Inca-i mai simteam parfumul. Cat timp a trecut de la acel accident. Cred ca aproximativ 3-4 ani si totusi imi amintesc atat de bine cele intamplate. Imi amintesc vocile si luminile puternice si mirosul de spital.

Cand m-am trezit din coma Andra era acolo, statea langa patul meu dormind intr-un scaun ponosit. Ea nu stie dar acea trezire a mea a fost cea mai buna caci ingerasul meu era acolo. Totusi medicii au zis ca doar eu am scapat, logodnicul meu nu. El murise atunci, ne-au gasit in masina aceea strivita tinandu-ne de mana. Andra mereu a incercat sa faca in asa fel de a-mi reface viata si de a iesi in acea stare de letargie, chiar functionase intr-un timp, dar apoi el m-a parasit pentru alta. Am fost devastata si imi jurasem sa nu ma mai indragostesc de nimeni ca sa nu mai sufar, dar n-am reusit. M-am indragostit de Codrin, de persoana lui, de ceea ce era el si totul s-a petrecut intr-un timp atat de scur.

M-am ridicat de pe pat cu picioarele grele precum plumbul si mi-am luat jurnalul.

Vroiam sa mai scriu ceva in el insa tot ce a iesit, au fost doar randuri fara sens, pline de intrebari ce nu aveau raspunsuri.

-         Andreea? Esti aici?

-          Andra, da sunt aici. Ai nevoie de mine?

-         Da. Vino pana jos ca se ne ajuti cu pregatirea cinei de diseare. Eu si cu Codrin nu facem fata iar Robert mai bine nu gateste daca nu vrem sa sfarsim toti la dezintoxicare.

-         Bine vin imediat.

Trebuia sa cobor jos, sa-l revad pe Codrin. Oare cum v-a reactina? Ma va tratat

precum o ciudata pentru cele intamplate? Ce va fi va fi.

Bine, trebuie sa respir si ca expir profund. O gura mare de aer si sa dau ochii cu destinul, sau nu.

-         Gata oameni buni, vin sa va ajut cu mancarea.

-         Pam-pam, a venit superwoman. Treci la treaba avem multe de facut.

-         Da ce, facem mancare pentru toata statiunea?

-         Gata vorba! La treaba!

-         Gata sefa!

Jumatate din zi ne-am petrecut-o in bucatarie gatind, Codrin nu ma ignorase complet dar nu se comporta nici ca mai inainte si evita sa ma priveasca in ochi.

-         Andreea, pot vorbi cu tine?

-         Sigur, asteapta sa pun asta la cuptor si ma ai intr-o secunda.

-         As vrea eu sa te am dar la cat de capoasa esti...

-         Ai zis ceva, Codrin?

-         Ziceam sa te grabesti.

-         N-am o suta de maini, ai rabdare. Daca n-ai rabdare il las pe Robert la cratita.

-         Mai bine mor decat sa manac ceva gatit de respectivul. Si incepe sa mimeze o durere de burta insuportabila.

-         Ce vrei sa spui, don’le? Adica ce? Eu nu stiu sa fac mancare?

-         Ce geniu esti! Cum de mi-ai ghicit gandurile?

-         Geniu sub acoperire!

-         Si dezastru ambulat la cratita!

-         Hai gata. Deci ced vroiai sa-mi spui?

-         Vino cu mine.

M-a luat de mana si m-a condus in curtea din spate a cabanei.

-         Imi pare rau pentru mai de vreme.

-         Serios? Nu mai spune?

-         Da, imi pare rau.

-         Stii ce? Nu-mi pasa.

-         Ce? Eu imi cer scuze aici si tu “nu-mi pasa”.

-         Aproape ca ma violai, cretinule!

-         Serios? Eu nu prea cred! Viol inseamana fortare, tu reactionai, ma sarutai...

-         M-am opus.

-         Si te-am lasat in pace.

Da, ma lasase in pace, dar evitase sa ma mai priveasca in ochi si plecase val-vartej din camera.

Am oftat prelung si mi-am atintit privirea asupra cerului. Fulgi mari de zapada incepuse sa cada. Iubeam momentul acela cand incepea sa ninga. Cand eram mica ieseam afara si cu limba scoasa afara incercam sa gust micile cristale de gheata cazatoare. Afara nu era frig, era placut si deja incepuse sa se insereze. As fi putut sta asa, privind infinitul cerului ore intregi. Mii de amintiri imi treceau prin cap, amintiri dureroase, frumoase, jenante, de toate felurile. Acele lucruri pe care putini le stiu despre mine, lucruri ascunse in strafundurile mintii mele reveneau la suprafata.

-         Iar visezi cu ochii deschisi?

-         Mereu.

-         Trebuie sa incerc si eu. E captivant, nu?

-         E magic, relaxant, minunat.

-         Mhmm....

-         Defapt, zapada, are efectul acesta asupra mea.

-         Esti plina de mister.

-         Posibil. Imi aduci te rog, o ceasca cu ceai?

-         Ce sa faci cu ea?

-         Da oare, ce poti face cu o ceasca cu ceai? Sa o beau, genialitatea lui cacus.

-         Imediat.

-         Vezi sa nu-mi faci de musetel ca ti-l torn in cap.

-         De ce? Nu-i bun musetelul?

-         Bea tu ceai de musetel si dupa iti incui baia sa vezi ce distranctie pe tine.

-         Subtiletatea ta ma uimeste.

-         Mai astept mult ceaiul acela?

M-am asezat pe un scaun strangandu-mi hanoracul in jurul meu. In buzunarul hanoracului aveam telefonul si castile. Vroiam sa vorbesc cu cineva si din instinc am format numarul de acasa. Casa unde am copilarit si unde m-am format.

-         Alo, da?

-         Sarumana, mamaia. Ce faci?

-         Uite, astept uratorii. Gabi a plecat deja cu gasca, cum ii ziceti voi, adica cu capra.

-         Vin si eu maine acasa.

-         De ce asa de repede? S-a intamplat ceva acolo?

-         Nu, e totul bine. Doar ca vreau sa fiu acolo, nu aici. E frumoasa privelistea dar, dar ii lipseseste ceva care il gasesc doar acolo la tine.

-         Draga mamii. Vino eu te astept. Dar sa ma sorcovesti.

-         Desigur! Nu as putea sa nu fac asa ceva. Tataia ce face?

-         E pe-afara. Dadea apa la vaca si Alex e captivat de mielut. Nu stiai nu? Avem un mielut, are cam o saptamana de cand a venit pe lume.

-         Inca un motiv ca sa vin mai repede acolo.

-         Ei, draga mamii....se aud alti uratori. Ai grija de tine si distreaza-te acolo. Te sun eu la miezul noptii, da?

-         Da... Ai grija, mi-e dor de tine.

Am inchis telefonul si ma uitam la zapada ce continua sa cada. Vroiam sa fiu iarasi copil, sa merg cu uratul prin satul bunicilor, sa ma dau cu sania. Tanjeam dupa acele momente ce acum mi se pareau asa de indepartate. Am inchis ochii si m-am lasat purtata de amintiri. Amintiri viu colorate, ce imi defilau in minte.

-         De ce plangi? Te las aici cateva minute si tu incepi sa bocesti?

-         Poftim? Ce? Nu plang!

-         Nu, desigur nu plangi. Doar ca aia e transpiratie nu lacrimi. Ma crezi asa de prost?

Nu-mi dadusem seama ca cateva lacrimi imi scapasera. Eram asa de familiarizata cu acest lucru incat nu-mi mai dadeam seama ca plangeam.

-         Aaaa.... scuze....nu mi-am dat seama.

-         Esti incostienta? Sa sun la 112?

-         Si uite unde era bufonul!

-         Poftim ceaiul, majestate.

-         Vai, merci.... bufon ambulant.

-         Deci, de ce dadeai apa la soareci?

-         Nu stiu? Ai pus miere in ceai?

-         Da, am pus. Cum adica nu stiai?

-         Asa bine, nu stiam. Ma gandeam la unele lucruri si na.

-         Inteleg, e chestia cu hocus pocus.

-         Exact. Vrei sa mergem cu uratul?

-         Unde?

-         Sa-i uram pe Andra si Robert. Ce zici mai stii vreo uratura sau tu esti genu de la oras care habar n-are.

-         Mai fetita...

-         Fetita e...

-         Cum spui tu. Normal ca stiu uraturi, si inca cum.

-         Bine. Atunci s-a facut. Mergem cu uratul. Aveam un clopotel prin bagaj.

-         Ce? Tu chiar iti iei de toate in bagajul ala a tau?

-         Normal! Nu se stie niciodata ce se poate intampla.

Revelionul a fost, frumos, nu magic, nu spectaculos. Poate pentru ceilalti asa a fost dar nu si pentru mine. Pentru mine era, ok. Nu era asa de special. Pot spune ca cei doi, flacai, ai casei, s-au ghiftuit bine. Nu am mai ramas nimic din mancarea pregatita. Totul a fost perminat, la fel si bauturile alcoolice. Pe la orele 2:30-3:00, cei din cabana s-au dus la culcare. Stiam ca daca i-as fi spus Andrei ca plec azi s-ar fi enervat si probabil m-ar fi incuiat tot restul sejururlui in camera, ca undetinut, asa ca mi-am facut in cea mai mare liniste posibila bagajele si am plecat. Totusi constiinta mea mi-a spus sa-i las macar

Un biletel ca sa stie unde m-a dus vantul. Am rupt o foiae din jurnal si i-am last un mesaj scurt si la obiect. “Draga lav, plec la tara. Nu te enerva si nu fa crize, distreaza-te cu Robert. Pentru mai multe detalii poti suna. J”

As fi vrut ca afara sa nu fie ceata ca sa pot ajunge cat mai repede la destinatia mea. Aveam o mare fobie pentru ceata si inca mai am. Secele din copilarie, asa le spune Andreea. Dar sa nu va imaginati ca e o chestie tragica doar ca trebuie sa fiu de 10 ori mai atenta la drum decat sunt de obicei. Masina mea, facea parte din mine, ma reprezenta. Tot ce era inauntrul ei era o parte din mine, playlistul cu melodiile mele preferate, in torpedo mereu erau cateva carti, parfumul de flori. O casa pe patru roti, mai mult sau mai putin.

De la Brasov pana la tara la bunci am facut aproximativ cam patru ore datorita cetei, norocul meu a fost ca strada era libera, foarte rar intalneam cate-o masina. Normal, cum sa fie masini in prima zi din noul an la ore atat de dimeneata.

-         Gabi, ‘neata! Ce faci, dragule?

-         Esti beata sau ce? Stii cat e ceasul? Oamenii normali la ora asta DORM!

-         Da, da, cum spui tu! Eu nu sunt normala oricum. Ai grau acasa?

-         La ce dracu iti trebuie!

-         Zi ai sau nu?

-         Da, am!

-         Perfect, intr-o ora sunt acasa. Sa-mi pregatesti graul.

-         ............

-         Esti nebuna! Cum adica intr-o “ora sunt acasa” ? Tu te auzi?

-         Tare si clar! Pa, pa. Vorbim cand ajung.

Intai am trecut pe la apartamentul parintilor mei, pentru a lasa o parte din hainele “elegante” acolo si sa sterpelesc cateva haine de ale mele ramase la ei, mai groase, pentru a avea cu ce sa ma imbrac la tara.

Era ora 7 jumateate cand am intrat in curtea bunicilor. Desigur ca ei erau pe afara la animale, dandu-le mancare. Datorita acestui lucru am reusit sa fac rost de grau de la domnul somnoros.

-         Primiti sorcova?! Mamaia iesise in pragul usii cu ochii inlacrimati.

Facusem bine ca venisem sa o revad, ca-ci imi era grozav de dor de dansa si de toti ceilalti. Eu nu eram nepoate ei, eu eram copilul ei.

Nu pot spune ca m-a primit “in bucataria in care am crescut” caci acel loc micut a fost demolat pentru a se construi una mai marisoara in locul sau dar pot spune ca m-am intors acasa la cei dragi mie. Totul era neschimab ca acum 10 ani cand se reconstruise bucataria, cate lucruri erau mutate si poate ca mai aparusera altele noi dar in rest totul avea aerul acela de veci pe care-l adoram. Nu-mi plac schimbarile pentru ca, o parte din amintirile noastre se pierd in urma cestui lucru. Nu-mi place sa-mi pierd amintirile pentru ca ele ma definesc, oricat de dureroase ar fi, fac parte din mine si le-am acceptat asa.

-         Alo, da?

-         Proasta naibii ce esti!

-         Un an nou fericit si tie! Ce faci?

-         Ce fac? Cum adica ce fac? Mi-a stat inima cand am vazut ca ai plecat! Ai ajuns acasa? Esti intreaga?

-         Da, am ajuns acasa si da, sunt intreaga, am toate componentele corpului.

-         La ce ora ai plecat?

-         Aaaa....pai nu mai stiu pe la vreo 4 si ceva, de ce intrebi?

-         ......

-         Mai esti?

-         Da si sa stii ca am ajuns cu numaratoarea pana la 10 si nu m-am calmat.

-         Imi era dor de mamaia si vroiam sa mai stau cu ei pana ce reincep serviciul.

-         Si nu puteai sa-mi zici? Te insoteam la drum si nu mergeai ca nebuna de una singura atata drum!

-         Asculta, tu stai acolo cu Robert, distreaza-te, bea si pentru mine. Sunt bine si te rog, te rog mult sa nu fii suparata pe mine. N-am patit nimic, bine? Sunt ok.

-         Ce ma fac eu cu tine?! Esti mai mare ca mine cu aproape doi ani si tot am impresia ca esti un copil si eu trebuie sa am grija de tine.

-         Stiu, stiu si te iubesc mult si-ti multumesc pentru griji, dar chiar nu trebuie sa-ti faci griji acum. Sunt bine.

-         UNDE DRACU’ ESTI?

-         Ce? Cine-i la telefon?!

-         Omu care te-a cautat prin toata casa pana sa descopere Andra biletelul!

-         Ok, omul care m-a cautat prin toata casa. Sunt la tara la bunici si sunt bine. Esti Codrin?

-         Normal ca eu sunt! De ce pusca mea ai fugit ca din pusca de aici?! E pentru ce am facut eu?

-         Nu! Si n-am nevoie de morala ta despre ce trebuie si ce nu trebuie sa fac! Nici nu ma cunosti!

-         Andreea eu...

-         Nu-mi pasa! Transmite-i Andrei ca sunt bine si ca ne vedem cand vine de la Brasov. Pa!

Doamne ce om e! Nici nu ma cunoaste si se trezeste sa-mi faca morala ca am plecat pe timp de noapte si..... ok. Andreea, calmeaza-te. Esti unde trebuie sa fii, nu te enerva. In plus trebuie sa te uiti peste cateva cereri de care nu t-ai atins datorita zilelor petrecute la Brasov si ai nevoie de liniste.

Fara tragere de inima aprind calculatorul sau cum ii spun eu “cutia malefica”. Defapt e un laptop dar nu prea ma atrage si dau peste un e-amil de la Codrin.

________________________________________

De la: Codrin

Subiect: Esti nebuna de-a binelea!

Data: 1 ianuarie 2011, 6:30

Catre: Andreea Ioana

Esti nebuna de legat! Ne-ai facut pe toti sa facem un atac de cord cand am gasit camera ta goala. Pot sa stiu si eu de ce ai plecat asa?

E legat de mine? Daca da, nu trebuia sa pleci. Trebuia sa vii si sa-ti tragi un pumn in nas si sa-mi spui cat de porc si nesimtit sunt!

Codrin.

 De unde are e-mailul meu? Oftez si fara tragere de inima incerc sa-i raspund cat se poate de politicos.

__________________________________________

 De la: Andreea Ioana

Subiect: Nu-s nebuna, esti tu terorizat!

Data: 1 ianuarie 2011, 7:56

Catre: Codrin

 Buna si tie. Nu, nu sunt nebuna din cate stiu. Imi pare rau pentru atacul de cord dar i-am lasat Andrei un bilet prin care i-am zis unde ma alfam.

Ti-am zis deja de ce am plecat. Pur si simplu nu simteam ca acolo mi-e locul si vroiam si NU nu e legat de maria ta si din fericire pentru tine nu sunt o persoana prea violenta.

Andreea.

P.S. De unde ai facut rost de e-mailul meu? Din cate stiam eu nu ti-l spusesem.

*

Peste jumatate de ora, cutia malefica ma anunta ca ma primit un e-mail de la Codrin.

_________________________________________

De la: Codrin

Subiect: Salut si tie

Data: 1 ianuarie 2011, 8:30

Catre: Andreea Ioana

 Hei! Imi pare rau pentru ca am tipat la tine, credeam ca ti s-a intamplat ceva. Iarta-ma!

Pai, am si eu metodele mele de a face rost de ceea ce vreau.

Codrin

Oh, deci asa stau lucrurile.

_______________________________________________

De la: Andreea Ioana
Subiect: Metode eficiente

Data: 1 ianuarie 2011, 8.34

Catre: Codrin

 Metode eficiente zici? Ai supus-o pe Andra la vre-o inchizitie?

Daca metodele tale sunt eficiente sa le vezi pe ale mele. Sunt mai mult decat eficiente, sunt genial de eficiente.

Andreea.

_______________________________________________

De la: Codrin

Subiect: Interesant!

Data: 1 ianuarie 2011, 8:36

Catre: Andreea Ioana

 Domnisoara Andreea,

m-ai facut curios in legatura cu metodele tale. As vrea sa le descopar.

Codrin.

Domnisoara? Asta nu pare ceva ce ar fi spus el.

_______________________________________________

De la: Andreea Ioana

Subiect: Interesant

Data: 1 ianuarie 2011, 8.40

Catre: Codrin
 

Draga Codrin,

ma steprii! Domnisoara? De cand imi zici asa? Daca memoria nu ma inseala, si sunt sigura ca nu ma inseala, nu de mult imi ziceai “Pitica”. Ce transformare radicala si asta se doatoreaza doar catorva ore de cand nu sunt la cabana.

Credeam ca mi-ai vazut deja metodele, doar nu degeaba mi-ai zis ca ma iubesti si mai, mai era sa ma culc cu tine,

Andreea ;)

_______________________________________________

De la: Codrin

Subiect: Interesante metode

Data: 1 ianuarie 2011, 8:44

Catre: Andreea

Daca-mi dai voie sa-ti zic, ca-mi plac al naibii de mult metodele tale si nu sunt foarte sigur ca am zis acele doua cuvinete malefice.

Inca ma mai gandesc la acea noapte si la cum ar fi decurs.

Codrin, om ingandurat.

 

Oh, Doamne! Se gandeste la cum ar fi decurs acea noapte!

___________________________________________________

De la: Andreea Ioana

Subiect: Inganduratule

Data: 1 ianuarie 2011, 8:47

Catre: Codrin
 

Draga inganduratule,

poate ca tu nu muncesti acum dar eu am de munca.

Un mediator nu prea are timp liber.

Asadar, ti-as fi foarte recunoscatoare daca m-ai lasa sa-mi termin treaba.

Andreea.

Cap 5
Melodia de la Snow Patrol pe care o setasem ca ton de apel incepuse sa sune. Era un numar pe care nu-l aveam in agenda. Poate ca e vre-un client nou, sau poate ca.... nu, nu cred ca-mi stie numarul de telefon, sau poate ca da? La urma urmelor mi-a aflat e-mailul.

-          La ce lucrezi?

Nu ma inselasem, puteam sa-i disting timbrul vocal dintr-o mie. Mi-e atat de dor de el dar nu e bine sa ma indragostesc de el. Trebuie sa ma tin departe de el. Asa ca imi iau un ton nepasator si incerc sa-mi potolesc bataile inimii. Oare cum reuseste sa transmita atatea prin cateva cuvinte si printr-un simplu telefon.

-     Salut si tie sau ai uitat de bunele maniere?

-     Bunaziua scupa domnisoara! E bine asa,ce zici?

-     Se putea si mai bine dar ma multumesc cu atat momentan.

-      Deci, ce faci, la ce lucrezi?

-         Fac bine si lucrez la o mediere. Tu ce faci?

-          Mi-e dor de tine.

-          .....................

Ce puteam spune. Pur si simplu ramasesem fara cuvinte.

-          Ce?

-          Mi-e dor de tine.

-          Aaa, deci nu a fost un miraj. Dar cum de ti-e dor de mine.

-          Vreau sa mai vad specimenul acela mic si cu ochii verzi care ascunde multe. Ma intreb uneori ce se ascunde in spatele lor. E un adevarat mister nu?

-          Te inseli. Nu e un mister si tin sa te anunt ca nu se ascunde nimic in spatele acelor ochi.

-          Eu cred ca se ascunde o alta persoana, nu persoana pe care am vazut-o la Brasov. Si mai cred ca am vazut o frantura din adevarata Andreea, atunci in camera ta.

-          Stai sa te citez “iluzie”. Asa sunt eu mereu, nu exista o adevarat sau o falsa eu.

Vocea mea interioara tuguie din buze auzind minciuna sfruntata pe care tocmai am zis-o. Dar, nu e bine sa ma indragostec de acest om. Tin minte ca am invata la pshihologie ca-mi pot infrana si cele mai puternice dorinte cum ar fi iubirea. Nu am incercat pana acum dar simt ca e momentul sa fac asa ceva.

-          Tu ramai cu teoria ta, eu cu a mea.

-          Cum spui tu. Deci, scopul si durata apelului.

-          Mhmmm, scopul e cum am zis mai sus, mi-e dor de tine, de vocea ta de tot ce reprezinti tu. Durata, pe timp nedeterminat. Unde esti acum, adica in ce parte a Bacaului te afli?

-          Esti greu de cap nu? Ti-am zis ca la tara.

-          Unde anume?

-          Intr-un loc linistit si ferit de oameni ce sunt atarsi de oameni pitici.

-          Mhhhmmm, cred ca tocmai o sa-ti invadez acel loc. Camera ta e cea cu balcon si cu vedere spre o padure?

-          Ce?

Si chiar in acel moment am auzit o masina si un clansonat puternic. Nu, nu se poate sa fi venit dupa mine pana acum. Oh te rog Doamne, te rog, spune-mi ca nu a venit dupa mine. Dar din pacate, nu toate dorintele se si indeplinesc.

In fata casei tocmai acosta un R8 negru. Wow, ce masina.

-          Rapunzel, da-ti jos podoaba capilara!

-          Iti bati joc de mine! Incepusem sa rad datorita afirmatiei sale cu Rapunzel. De unde si pana unde sunt eu Rapunzel pentru tine?

-          Atunci vrei sa fii Julieta mea?

-          E o poveste tragica Romeo si Julieta. Nu vreau sa sfarsesc ca ea.

-          Atunci ma poftesti in casa?

-          Ce cauti aici? N-ai treaba in alta parte?

-          Nu, n-am si ma gandeam ca un pic de aer curat de tara o sa-mi faca bine. Apropo, pe aici nu s-a auzit de ulite asfaltate.

-          Hahaha, a venit orasanu! Ce sa zic!

-          Deci ma poftezti in casa?

-          Ma mai gandesc.

-          Te rog mai repede, nu vreau sa ma transform in om de zapada.

-          Asta e problema ta nu a mea!

Am inchis usa balconului si am iceput sa cobor scarile.

-          Andreea, ce s-a intamplat?

-          A venit un prieten, atat tot.

-          Pai, nu-l poftesti in casa?

-          Asta avea, de gand sa fac mamaie.

Ce ma fac eu cu omul acesta care vrea sa detina controlul. Am oftat din toti raruchii si m-am dus spre usa de la intrare pentru a-mi pofti musafirul nepoftit inauntru.

-          Serios? Si ea stie sa calareasc?

-          Da, eu am invatat-o!

-          Gabi, nu mai barfi lumea.

-          Nu barfeam, ii ziceam lu Codrin ce bun jocheu esti.

-          Ce vocabular ai si vad ca musafirul meu nepoftit a facut cunostinta deja. Deci, mai stai aici afara sau intri inauntru?

-          Nu ma fac asteptat.

-          Dupa dumneavoastra, domule. Am incercat sa fac o reverenta cum vedeam in filmele vechi cand eram mica dar m-am impiedicat si am cazut in bratele lui Corin.

-          Deci am avut dreptate, iti era dor de mine.

-          Amuzantule!

-          Sarumana! Eu sunt Codrin, un prieten de-al Andreei.

-          Bunaziua si bine ai venit, fa ca si cum ai fi acasa.

-          Codrin, ea e bunica mea, sau cum ii zicem toti, mamaia.

-          Deci ea e femeia cu care vorbeai mereu la telefon.

-          Da. Te servesc cu ceva?

-          Nu. Credeam ca venind aici o sa te gasesc cum m-ai gasit tu la Brasov, mi-a soptit la ureche.

Am reactionat instantaneu la replica lui, inrosindu-ma peste masura. Nu pot sa cred, inca mai tine minte acea intamplare. Omul asta e de neoprit.

-          Deci, Corin, unde o sa stai?

-          M-am cazut la un hotel in Bacau.

-          De ce nu stai la noi?

-          Ce?

Mamaia, se trezise cu spirtul ei bun sa-mi pofteasca ispita in casa. Nu pot sa cred, eu omcerc sa scap de el plecand de la Brasov si ea il invita saramana aici.

-          Multumesc pentru invitatie, dar am cateva treburi in oras si am promis sa-mi vizitez cativa prieteni. Eu am venit pana aici ca sa-i aduc ceva Andreei.

-          ....... sa-mi aduca ceva? Nu mi-am lasat nimic la cabana, ce putea sa-mi aduca?

-          Vino, e in masina.

-          Rex, stai cuminte.

-          Ce frumos e si ce mare e. Stiu e un malamut si il iubesc foarte mult. Pare fioros la prima vedere dar e foarte bun si e dresat, ataca la comanda.

-          Dar nu e huski?

-          Nu, e malamult! E mai mare ca fratele sau huskie si e mai puternic. Deci ce cadou se presupune ca mi-ai adus?

-          Imediat!

Incercam sa-mi dau seama ce putea sa-mi aduca, am facut repede un inventar a lucrurilor pe care le-am avut cu mine la cabana si pe care le-am luat inapoi. Nu, nu uitasem nimic, totusi ce putea sa-mi aduca.

-          Poftim.

-          Ce e inauntru?

-          Deschide!

-          Ce frumos! Multumesc mult! Inauntru era un pisoi negru cu ochii albastrii ce avea o fundita rosie la gat.

-          Stiam ca-ti plac animalele, mi-a zis Andra.

Isi trecea mainile prin par in mod repetat, era stanjenit.

-          Multumesc, e foarte frumos. Meriti o mica rasplata pentru asta.

-          Ei bine daca ....

M-am ridicat pe varfuri si i-am depus un saru uros pe buze.

-          Multumesc, e foarte frumos.

-          Doar atat? Cred ca merit mai mult.

-          Nu. Parca aveai treaba prin oras nu?

-          Da, din pacate. Ne mai vedem.

-          Ai grija la condus.

R8 demara in viteza pe ulita micului meu loc de paradis. Ce om nebun, dar uite ca tocmai m-am facut cu un nou prieten ce ma privea cu ochii lui mari din cutiuna lui.

-          Ei bine dragul meu, eu sunt noua ta stapana si acum hai sa-ti dam ceva de mancare. Ce zici de niste laptic cald.

-          Ce ai acolo var-mea?

-          Un nou prieten, vrei sa vezi, Mihaela?

-          Ce frumos e! Cum il cheama?

-          Inca nu l-am botezat, tocmai l-am primit de la Codrin.

-          Tipu din R8 ala negru?

-          Exact el! Cat de mult te-ai indragostit de el?

-          Nu ma indragostesc de iubitii verisoarei mele.

-          Nu e iubitul meu, deci ai mana libera.

-          Tocmai mi-ai facut ziua mai buna. Hai ca-ti fac o lista de nume pentru motanel.

-          Bine, numai sa nu fie cu “Gigi”, “Petrica” sau alte nume din popor bine?!

-          Ma jicnesti! Eu o varietate de nume, o foaie si un pix si imediat iti fac cunostinta cu ele.

-          Ai tot de iti trebuie in sufragerie, eu ma duc sa-i dau de mancare micutului.

Am pus sa fierb un pic de lapte si ma uitam la micul meu prieten ce se plimba in voie printre picioarele mele. Semana foarte mult cu Codrin, aceeasi ochi albastri patrunzatori si blanita lui era neagra ca si parul lui. Un Codrin sub alta forma, cat de hilar.

-          Poftim micutule, masa e servita.

-          Andreea, gata stiu cum o sa se numeasca.

-          Ia sa aud.

-          Blackie, e negru...nu?

-          Nu, mai incearca.

-          Ce zici de, Whodini.

-          Sa-mi numesc pisoiul dupa un magician. Ciar ca esti trasnita.

-          Atunci ce zici e Titi?

-          Ca Titi din “Enigma Otiliei”? Pisoiul meu nu e retardat!

-          Nu mai am idei.

-          O sa-l numesc Squeeze, da Squeeze e perfect.

-          Inghesuiala? Serios?

-          Pai da, pisicile pot iesi de oriunde. Deci, nu vad de ce nu.

-          Bine, cum zici tu. Eu tot raman la Titi.

-          Daca te prind ca-i zici asa o sa te strang de gat.

Uneori Mihaela e imposibila si vrea ca totul sa fie cum vrea ea, dar cu mine nu reuseste aceasta performanta. Nu ii dau aceasta satisfactie, scumpei mele verisoare. De undeva din sufragerie se aude iarasi Snow Patrol.

-          Da...

-          Ce mai face pisoiul meu?

-          Squeeze e foarte bine. Toarce la mine in brate.

-          Squeeze? Srios? Si eu care credeam ca esti mai inventiva.

Stiam dupa tonul vocii sale ca se abtinea sa nu izbucneasca in ras.

-          Vroiai Titi?

-          Credeam ca poate imi va purta numele, ca sa-ti aminteasca de mine.

-          Nu vreau sa fiu bantuita de numele tau peste tot.

-          Ei bine vorbim mai tarziu iubi, am de rezolvat niste treburi.

-          Sa vezi ce iubi iti dau eu tie....

-          Bye, bye.

Nu pot sa cred, mi-a inchis telefonul in nas. Vocea mea interioara ma privea de dupa lentile ei gorase de la ochelarii in forma de semiluna. Da, cred ca am mai gasit o persoana care poate sa ma calce pe nervi imediat si care nu se sfieste sa-mi zica verde-n fata. De obicei oamenii nu prea au curajul sa-mi zica tot ceea ce cred in fata, nu prea sunt oameni sinceri, insa Andra si din cate s-a dovetit, si Codrin au acest curaj de a-mi spune ceea ce gandesc in fara a se ascunde. Si apreciez acest lucru, desi unele lucruri si le pot tine pentru ei. Prea multa sinceritate adesea strica.

Au trecut trei luni de cand Codrin nu a mai dat niciun semn de viata. Andra s-a intors la munca ei de stagiar iar Squeeze s-a facut un motanel frumos care sta in apartamentul meu toata ziua si iubeste sa fie rasfatat de mine ori de cate ori ma intorc acasa de la munca.

Azi e opt martie si m-am intors in mica garsoniera din Bacau.  Chiar daca acuma este a mea nu am modificat nimic. Imi place zona aceasta a orasului, e in centru e liniste si e intr-un fel acasa. Am fost in vizita la fostii mei profesori si profesoare calora le-am daruit cate-o zambila ca doar e ziua noastra, ziua femeilo.

Cand eram in liceu mergeam la palatul copiilor la grafica, unde-mi exersam talentul meu “artistic” ca sa zic asa. Chair daca acum e primavara nu pot spune ce afara e foarte cald, inca se mai simte racoare iernii. Peste tot vedeam numai copii ce le daruiau mamelor flori. Cine stie, poate ca-n-tr-o zi voi primi si eu flori de la un copil. Am fost si pana la tara la ai mei pentru cate-o mica atentie si l-am luat pe Rex cu mine. Am de gand sa-l iau cu mine la Iasi impreuna cu Squeeze. Cu ei casa va fi mai plina de viata, mai animata si poate voi iesi din monotomia asta.

Cum am mentionat si mai sus Rex este un caine mare si poate la infatisare e un pic fioros dar e iubitor, destept si ori de cate ori e langa mine imi aduce aminte, involuntar de anumite pasaje din copilaria mea. Batranul meu caine, mereu loial e ca un videoproiector ambulant pentru mine.

-          Domnisoara! Domnisoara, stati!

-          Cu mine vorbit?

-          Da domnisoara. Am ceva pentru dumneavoastra.

-          Stati, stai un pic! Ne cunoastem?

-          Nu dar am ceva pentru dumneavoastra. Este de la domnul Codrin.

-          De la cine?

-          De la domnul Codrin. M-a rugat sa vin personal sa va dau acest lucru.

-          Multumesc dar nu-l pot accepta. Ii puteti da inapoi ceea ce aveti pentru mine cu mesajul ca nu vreau nimic de la dumnealui. Imi pare rau ca a trebuit sa veniti dupa mine pentru acest lucru pe care nu-l pot accepta.

-          Domnisoara, dar dumnealui, mi-a spus ca nu trebuie sa-l refuzati.

-          Ei bine nu totul se intampla cum vrea maria sa. Imi pare rau pentru disconfort. O zi buna.

-          Dar...

Dar nu l-am mai ascultat pe acel domn. Cata impertinenta din partea lui Codrin. Dupa ce ca nu mai da niciun semn de viata, mai are si tupeul sa trimita pe cineva sa-mi dea un pachetel. Ce-o fi oare in capul omului astuia? Am ajuns la garsoniera si am intrat inauntru cu Rex. Squeeze abia astepta sa-l vada pe batranul caine. Cine a zis ca pisicile uras cainii, nu i-a cunoscut pe acestia doi. Se iubesc neconditionat. Schiar daca Rex este un urias pe langa motanul meu cei doi sunt prieteni foarte buni. Beculetul de la mesageria telefonului palpaia. Am apasat pe o tasta ca sa ascult ceea ce-mi era adresat. Doua measaje erau pe la prietena mea Andra care ma certa ca am plecat din Iasi fara sa-i zic si ei, urma unul de la mama mea care-mi spunea sa fiu atenta la drumul de intoarcere, trei mesaje de la secretara mea care-mi aducea la cunostinta ca domunl Dumitru, un client, vroia cat mai repede sa se termine medierea sa cu amanta pe care o avuse si ultimul era de la domnul meu bagaret ce trimite domni cu comisioane. Nu am ascultat measjul de la el, l-am sters imediat ce ti-a recunoscut timbrul din “Buna”. Ma scotea din minti, defapt eu gresisem cu tot. Eu imi facusem iluzii care-n-tr-un sfarsit s-au spulberat.

Mi-am facut bagajul pentru a ma reintoarce la munca. Cheile de rezerva erau la mama mea, asa ca plantele mele nu aveau de suferit, puteau primi apa si se puteau bucura de lumina soarelui fiind amplasate pe pervazul geamului. Cu cateva minute inante de a iesi din casa a reinteput taraitul telefonului meu de casa. Pana sa ajung sa raspund deja intrase robotul. Era iarasi Codrin.

<< Asculta, stiu ca esti acolo. Asa ca ai face bine sa raspunzi daca nu o sa vin direct la tine>> N-avea decat sa vina caci nu va gasi pe nimeni acasa si in plus nu stia unde locuiesc, dar totusi imi stia numarul de acasa. << S-o crezi tu ca nu stiu unde stai, stiu ca asta iti trece prin cap si apropo sunt in Bacau, la Luceafarul, asa ca fa bine si ridica naibii receptorul ala o data altfel...>>

-          Altfel ce? Ce credeai ca faci trimitand pe acea persoana cu ceva pentru mine? Ti-ai angajat comis voiajor?

-          Asa, vezi, poti depune efortul de a ridica receptorul...

-          Scuteste-ma. Sunt bine da!? N-am ce discuta cu majestatea sa asa ca te rog frumos....

-          Imi pare rau ca nu te-am cautat zilele astea.

-          Zilele astea?! Glumesti nu? Sunt trei luni amarate de cand nu am avut nici-un semn de la tine. Numarul de telefon ti l-ai schimbat deci practic nu ne mai cunoastem asa ca scuza-ma dar....

-          Sa nu indraznesti sa-mi inchizi telefonul in nas ca...

-          Ca de nu ce? O sa FBIul dupa mine, o sa pui vre-un spion sa vada ce faca in fiecare minut al vietii mele, o sa mai trimiti pe cineva care sa ma abordeze pe strada ca sa-mi dea nu stiu ce lucru de la tine? Doamne cat de prost poti fi! Codrin nu te cunosc, habar n-am cine esti....

-          Vei afla curand daca asta vrei.

-          Ce, vrei sa zici ca esti fratele meu de mult pierdut sau ce?

-          Ma iei peste picior?

-          Nu, vai, dar n-as putea sa fac asa ceva.

-          Bine acuma chiar esti sarcastica.

-          Multumesc pentru perspicacitatea de care ai dat dovada.

-          De ce nu mi-ai acceptat cadoul?

-          Pentru ca nu am nevoie de el! Mi-ai facut deja un cadou, multumesc frumos pentru el, nu ti-l voi inapoia este al meu si-l iubesc nespus. Nu mai am nevoie de altceva si in plus daca tii neaparat sa-mi faci un cadou atunci ai putea sa mi-l dai personal nu printr-un comis voiajor.

-          Comis voiajor, ii simteam amuzamentul din voce si puteam sa jur sa radea de mine atunci. George e prietenul meu, mana mea dreapta cum s-ar spune si am cea mai mare incredere in el.

-          Ei bine multumesc de explicatie. Cred ca ne-am zis tot ce era de zis.

-          Oh n-o sa faci asta...

-          Bye bye.

Gata, o facusem. I-am inchis telefonul drept in nas si l-am si scos din priza pentru precautie. O data imi inchisese si el telefonul in nas, acum era randul meu. Mi-am luat revansa. Insfarsit ma intorc la Iasi in apartamentul de acolo cu animalele mele. Pe Squeeze l-am pus intr-o cusca pentru pisici pentru a-l transporta, stiu ca nu-i place asta si a cam protestat dar asta e. In cateva ore va fi liber iarasi. Coborasem cele patru etaje ale imobilului cand in fata intratii el ma astepta acolo. Era imbracat cu blugi vechi si un tricou negru si ranjea la mine. Daca n-ar fi avut urechile sunt sigura ca acel zambet prostesc i-ar fi despicat moaca in doua. M-am facut ca nul observ si am incercat sa trec pe langa el.

-          Nu ma saluti?

-          Buna.

-          Doar atat?

-          Lasa-ma sa trec, am treaba si n-am chef de prostiile tale, Codrin. Si nu, nu-mi pasa cum ai facut rost de adresa mea. Acum te rog sa te dai din calea mea.

-          Ce faci batrane? Ma mai tii minte. Rex dadea din coada bucuros atunci cand il vazu. Ooo, uilte-l si pe Squeeze, pun pariu ca nu-ti place sa stai in acea cusca nu?

-          Da, cum spui tu acum da-te din drumul meu.

-          Vreau sa-ti vorbesc.

-          Pentru a mia oara, nu aveam ce vorbi. Tot ce era de spus a fost zis acum da-te am treaba si tu imi stai in cale.

-          Poftim, ai zis ca nu-l primesti decat daca ti-l dau personal.

-          Multumesc dar nu accept nimic.

-          Nu e dupa tine. E un cadou si nu se refuza.

-          Nu ma fa, ca-l arunc la gunoi. Te rog lasa-ma sa trec!

-          Pot sa tiu si eu ce-am facut de te-am suparat asa pitico?

-          Esti prost rau de tot! Da-te!

-          NU!

-          Te rog, nu vreau sa ma cert, e o zi frumoasa, eu trebuie sa ma intorc la Iasi, maine ma duc la munca. Trebuie sa rezolv cateva lucruri inainte de asta, asa ca ti-as fi foarte recunoscatoare daca te-ai da din calea mea. Multumesc.

-          Deci imi spui ce a facut pacatosul de mine pentru a merita o astfel de tratatie din partea ta?

-Pai de unde sa incep. Sa vedem.... numarul unu, n-ai mai dat nic-un semn de viata, am incercat sa te sun dar ghici ce, numarul tau nu mai era valabil. Doi, ai primis pe George sa-mi dea nu stiu ce cadou din partea ta cand puteai s-o faci tu. Trei, imi stai in cale si nu ma lasi sa-mi deschid masina. Patru, voi intarzia din cauza ta. Vrei sa mai continui? Pot sa ajung si la o suta cu motivele daca asta doresti, dar ar insemna pierdere de timp pretios si nu am deloc chef de asa ceva. Asa ca fii bun si lasa-ma in pace cu viata mea pe care o duc acum si care ma multumeste destul de mult.

-          Off, Andreea, ce ma fac eu cu tine?

-          Nimic, ma lasi sa trec si asta e deajuns.

-          Si crezi ca te voi lasa sa-mi scapi printre degete? Am avut tone de formulare de completat lunile astea, jur ca daca mai vad vreo unul ii dau foc, nu am fost in tara si da, mi-am schimbat numarul de telefon.

-          Si nu puteai sa-mi spui? Sa ma suni de pe numarul actual?!

-          Nu am avut timp. Am multe de facut, tocmai am dat peste patru puturi cu petrol, iti dai seama cata munca este pe capul meu acum? Dar jur pe Dumnezeu ca abia asteptam sa te vad. L-am trimis pe George sa-ti dea darul pentru ca, credeam ca mi-l vei arunca in fata daca veneam eu.

-          Si asta as fi si facut.

-          Vezi? Stiam. Te rog, iarta-ma.

-          N-am de ce sa te iert. Codrin nu te cunosc, nu stiu cine esti, vii pe nepregatite in viata mea si dispari imediat fara a lasa vre-un indiciu in urma ta.

-          Stiu, dar asa sunt eu. Vei vedea, vei incepe sa ma cunosti si tare mi-e frica ca n-o sa ma mai vrei.

-          Atata timp cat esti sincer cu mine si nu esti vre-un criminal in serie ce abuza de pitice nu o sa te resping. Dar acum chiar te rog sa ma lasi sa plec.

-          Bine, vin cu tine!

-          Ce? Ai inebunit?

-          Nu! Vin cu tine.

-          Si masina?

-          O sa-o aduca George.

-          Ei bine, asta e. O sa mai am un coleg de drum.

 Cap 6
-          Ce zici daca te scot la cina?
-          Face maria ta cinste?
-          Am de ales?
-          Nu, dar accept cu bucurie invitatia ta.
-          Trec sa te iau intr-o ora. Trebuie sa gasesc ceva mai elegant de imbracat.
-          Vrei sa zici ca trebuie sa port rochie si tocuri?
-          Da, draga mea! Ce, sa nu-mi zici ca nu-ti place sa porti asa ceva!?
-          Pai...
-          Nu pot sa cred!
-          Nu mai rade! Nu-mi place sa port asa ceva, ma simt incomoda. Nici cand eram mica nu purtam asa ceva.
-          Nu pot sa cred!
-          Nu mai rade!
-          Au! Gata, nu mai rad. Deci sa inteleg ca esti baiat sub acoperire?
-          Amuzantule.
-          Haide te rog, poarta asa ceva.
-          Merg ca o rata pe tocuri! Urasc lucrurile astea.
-          Haide, fa un efort.
-          O sa fac eu ceva daca nu termini cu hilizitul asta prostesc. Hai pleaca si vino mai tarziu sa-ti faci o alta portie de ras.
-          Bine!
Nu pot sa cred. Trebuie sa port ceva elegant si pantofi cu tocuri inalte. Totusi daca ma gandesc mai bine, ar trebui sa-i mutumesc Andrei pentru ca m-a obligt mai de mult sa-mi iau cateva rochii si cativa pantofi dintr-aceia intalti de te apuca vertijul.
In jurul orei 19.30 eram gata si puteam fi impachetata, aratam gen papusa barbie doar ca semanam mai mult a om decat a faptura din plastic. Nu prea sunt eu fanul machiajurilor asa ca nu prea m-am straduit cu machiajul si in plus nu-s nici experta in asa ceva, de aceea ma limitez adesea la un pic de rimel si un gloss, dar in seara asta am facut un efort supraomenesc pentru a ma machia. Codrin trebuie sa fie mai mult decat multumit pentru ca am facut un efort pentru a arata elegant si decent in acelasi timp.
In timp ce beam un pahar de vin ca sa-mi fac un pic de curaj si sa pot merge pe tocuri fara a-mi pasa ca arat ca o rata, soneria mea a inceput sa ciripeasca.
-          Da, sunt gata, mergem?
-          Cred ca am gresit persoana.
-          Amuzantule, am facut si eu un efort ca sa arat ca o “doamna” si asteptam sa mi se zica “Vai ce bine arati Andreea, iti sta foarte bine in aceasta rochie si chiar daca ai tocuri nu arati ca o rata incaltata iar machiajul iti scoate in evidenta ochii tai de un verde in chis. Da, arati foarte bine.” Dar nu, tu trebuie sa fii misogin si increzut si nu poti accepta ca am facut un efort suplimentar pentru a arata si eu mai bine pentru o seara.....
-          Mai taci! Esti frumoasa, foarte frumoasa.
Si de-odata buzele sale le-au aslatat pe ale mele intr-un sarut pasional. Daca ar mai fi durat inca cateva secunde cu siguranta as fi uitat sa mai respir. Sarutul sau a fost dulce si puternic posedandu-ma cu brutalitate dar si cu o tenta de senzualtitate. Doar el putea sa faca asa ceva, doar el putea sa imbine doua lucruri opuse si sa faca ca genunchii mei sa devina ca gelatina. Datorita acestui lucru si al tocurilor inalte m-am simtit ca-ntr-un montagne russe.
-          Gata, ce zici mergem?
-          Mi s-a dus tot rujul! Si era preferatul meu cu gust de ciocolata.
-          De asta era asa de dulce, imi place, chiar foarte mult.
-          Atunci cumpara-ti!
-          De ce? Cand il pot primi moca de la tine.
-          Cine a zis ca ti-l voi ceda?!
-          Nu-i nevoie sa mi-l dai pe tot, il pot lua in portii mici de la cea pe care-l poarta. Acum haide, ne asteapta jos masina.
Nu ma satur niciodata sa-l privesc, sa-i vad acea sclipire jucausa din ochii sai si gropitele pe care le face atunci cand zambeste strengareste ca un mic scolar ca a facut o pozna. Of, domul meu misterios, ce se ascunde sub acea privire? De ce ai disparut acele cateva luni?
Desigur ca restaurantul a fost unul de fite in care nu as fi pus piciorul nici intr-o mie de ani. Genul acela in care primesti sticla de vin intr-o galetusa ca-n filme cu gheata si tot tacamul corespunzator.
-          Stii, ti-as fi recunoscator daca ai inchide gura si nu te-ai mai minuna atata!
-          Glumesti? Habar n-aveam ca exista asa ceva in Romania, nu stiam ca chestiile pe care le vezi in filme sunt si-n realitate.
-          Ai mai mancat caviar?
-          Aaaa nu-mi place caviarul.
-          Bine, atuncii ce vrei sa comanzi?
-          Te las pe tine sa ma uimesti.
-          Bine, deci ca aperitiv doresc rulada cu somon fume in cosulet cu branza feta, rosii chery si masline. Ma uitam la el cu gura cascata, in viata mea nu auzisem de branza feta sau rulada de somon afumat. Apoi un risotto si vitel la aburi cu legume iar ca desert crema de zahar ars cu inghetata de ciocolata.
-          Si bauturi?
-          Un Dom Pérignon Rosé Vintage din 1959. Ata e tot, multumesc. De ce te uiti asa la mine?
-          Cam cat te ajunge un asemenea meniu?
-          Vrei sa platesti tu?
-          Iti bati joc de mine? De unde sa am atatia bani? Crezi ca am descoperit o mina de aur sau vre-un zacamant de petrol peste noapte?
-          Ce-mi place cand esti rea. Se zice ca moldovencele sunt rele in gura si cred ca acest lucru tocmai mi-a fost dovedit.
-          Am uitat sa-ti zic, ai un umor fenomenal, ma da pe spate, n-am ce zice.
-          Intotdeauna esti asa de intepata?
-          Manac acum. Lasa-ma sa-mi savurez cina.
Mancarea a fost senzationala, cel putin vitelul, fara cuvinte. Eu sunt o adevarata gurmanda si o pofticioasa fara seaman.
-          Sunt curios de ceva.
-          Spune, te ascult.
-          Unde incape atat mancarea ata cand tu esti asa de slaba.
-          In stomac dragul meu.
-          Da, dar, totusi...
-          Stai un pic, da-te mai la stanga. Vreau sa vad ceva.
-          Ce?
-          Acela e Robert! Si cine e aia?
-          Ce? Unde?
-          Acolo! Cine e fata aceea?
-          Habar n-am. Nu stiu n-am vazut-o niciodata. Iti dau cuvantul meu.
Cat timp am mancat inghetata de ciocolata nu i-am pierdut din ochi pe Robert si tanara lui insotitoare. Pareau foarte prietenosi unul cu celalalt si culmea, culmelor s-au si sarutat! Nu ma refer la tipicul pupic ci la un sarut in toata regula. Nu-mi puteam cred ochilor. Din cate stiam eu el si cu Andra erau impreuna si planuiau sa se logodeasca, ce cauta el aici cu acea persoana si mai ales, cine era ea?
-          Ma scuzi un minut, ma duc pana la toaleta?
-          Iti pudrezi nasul?
-          Se poate spune si asa.
In toaleta am apelat imediat numarul Andrei si am fost intampinata de tipicul “ha?” in loc de “Da” sau “Alo”.
-          Ha?
-          Ce faci?
-          Invat, ce e asa de important de m-ai deranjat de la studiu?
-          Pai vroiam sa-ti zic ca am iesit in oras cu Codrin?
-          Stai, stai, incepuse sa rada in hohote, ai iesit in oras cu Fat-frumos? De unde atat curaj la tine?
-          Iti zic mai tarziu despre asta. Daca vrei ne intalnim maine undeva si-ti zic tot, punct cu punct, virgula cu virgula.
-          Asa sa faci, daca stii ce e mai bine pentru tine.
-          Aaa... esti cu Robert?
-          Nu, e acasa. E bolnav. L-am sunat in urma cu cateva ore si a zis ca are febra si nu se simte prea bine.
Da, sigur, febra. Din cate stiam eu febra cu semana cu un super model si nu flirta cu ea. Dar nu vroiam sa-i zic asta Andrei. O sa rezolv eu asta.
-          Ok, spor la invatat, studioasa mea. Eu ma duc inapoi la insotitorul meu.
-          Esti la baie nu?
-          Nu mai rade. Si da am folosit scuza cu baia. Am invatat de la cea mai buna.
-          Bine, bine. Distractie placuta in continuare. Ma distragi de la invatat.
Tot ce aveam de facut acum era sa ma duc la o anumita persoana si s-ai stric intalnirea. Si chiar asta voi face.
-          Buna Robert! Ce faci? Andra nu e cu tine?
Cand domnul “am febra si mi-e rau” m-a vazut chiar s-a albit la fata.
-          Andreea...ce surpriza. Ce faci tu aici?
-          Am iesit in oras cu un prieten. Dar nu mi-ai raspuns la intrebare, unde e Andra?
-          Andra, e acasa. Invata.
-          Aaa si te mai simti rau? Vad ca ti-a trecut febra.
Papusa barbie isi muta privirile ca de caprioara seriata cand de la mine cand la el.
-          D-da, mi-a trecut.
-          Si nu faci prezentarile? Sau trebuie sa ma prezint singura?
-          Aaa..
-          Salut, sunt Andreea incantata.
-          Camelia, de asemenea.
-          Camelia, ce nume frumos. Esti o prietena de-a lui?
-          Pai, se poate spune si asa. Sunt, mai exact, logodnica lui. Tocmai ne-am logodit si am iesit sa sarbatorim.
-          Serios... ma bucur pentru voi.
Ma bucuram pe naiba. Deja aveam in minte mii de imagini prin care ii faceam felul acestui baiat. Pacat ca nu pot sa-i fac tot ce-mi trecea atunci prin minte. Cum poate sa-i faca asa ceva Andrei. Nu va scapa basma curata. I-o coc eu cu varf si indesat.
-          Multumim!
-          Ei bine, eu trebuie sa ma intorc la partenerul meu. Cya!
Si uite cum o seara perfecta sfarseste prin a deveni o adevarat MERDA din cauza unui imbecil, dobiotc cu o mie de fete.
-          Andreea, s-a intamplat ceva?
-          Nu ma simt prea bine. Pot sa ma duci acasa?
-          Desigur. Stai sa achit nota.
-          Te astept afara. Am nevoie de putin aer.
Aerul rece de seara mi-a facut destul de bine, astefel ca am reusit sa ma mai calmez putin.
-          Andreea, imi spui ce s-a intamplat? Am facut ceva ce nu a mers bine?
-          Nu, nu. Totul a fost perfect. Nu tu esti problema, Robert e…
-          Robert? Ce treaba are el cu noi.
-          Stii fata care il insotea?
-          Ce-i cu ea?
-          E logodnica lui. Defapt, tocmai s-au logodit si au iesit sa se bucure.
-          Si Andra?
-          Andra e acasa, invata si crede ca el e bolnav acasa si cu febra. Urasc barbatii! Ii urasc din tot sufletul! De ce nu puteti sa fiti si voi corecti o data. Sa nu inselati, sa nu mintiti!
-          Te rog, gata. Nu plange. Te rog. Ti se duce tot machiajul si te-ai straduit.
-          Da-l dracului de machiaj! Nu-mi pasa catusi de putin de cum arat! M-am imbracat astfel pentru tine, pentru a te face sa te simti bine alaturi de mine, sa fiu frumoasa pentru tine. Si un prost strica tot. Nu e drept! Nu!
-          Andreea calmeaza-te!
-          De ce trebuie sa-i faca asta! Andra este o persoana minunata, il iubeste. Am vazut cum il priveste, imi vorbeste despre el. Si el... si el.. ma innecam im propriile lacrimi.
-          Andreea, gata. Rezolvam noi cumva. Te rog nu mai plange.
-          Ai un revolver?
-          Andreea!
-          Jur ca-l omor cu mana mea si nu-mi pasa daca voi intra la puscarie!
-          Andreea! Revino-ti! Nu fa prostii, nu merita!
-          Andra merita! Merita tot ce e mai bun.
Restul drumului pana la apartamentul meu am plans in tacere la pieptul lui patandu-i toata camasa.
-          Imi pare rau pentru camasa. Iti voi plati nota de la curatatorie.
-          Nu e nevoie. Vino. Haide inauntru.
-          Ma descurc, mutumesc.
-          Glumesti? La cum arati mi-e si frica sa te las singura. Cine stie de ce e in stare o pitica nervoasa, plansa ca tine. Domane fereste, parca si vad in ziarele de maine dimineata “Pitica asasina tocmai a ucis un tanar stagiar la medicina”. Simt ca mi se face pielea de gaina. Asa, asta vreau sa vad. Un zambet mare de om cu burdihanul multumit.
-          Multumesc, pentru seara minunata si pentru cina.
-          Cu mare placere. Sper ca m-ai sters de pe lista ta neagra.
-          Mai vedem.
-          Deci inca nu e sigur.... Ai bine cred ca tot ar fi bine sa-mi scriu testamentul.
-          Doar daca ma aleg si eu cu ceva din asta.
-          Cum suna, o rezerva pe viata de ciocolata.
-          Divin!
-          Asta vroiam sa aud.
Cum am intrat pe usa apartamentului, cei doi colocatari ai mei mi-au venit in intampinare, dand din coada bucurosi ca stapana lor s-a intors.
-          Hei! Ce fac cei doi nazdravani ai mei? Ati devastat deja totul sau nu? Codrin, vrei sa te servesc cu ceva?
-          O cafea, daca ai?
-          Desigur!
-          Ai cafea?
-          Da, ii fac Andrei cate una cand mai vine la mine. Deci neagra nu?
-          Exact.
-          Imediat. Mai intai sa-mi dau astea jos de pe mine.
-          Nu ma deranjeaza daca scapi de ele chiar aici.
-          Desigur ca nu, desigur ca nu...
-          Imi ingheata sangele in vene cand spui asa ceva.
Am aruncat acele obiecte infernale numite pantofi cu toc de 15 centimetri in cel mai intnecat colt al camerei mele. La fel am procedat si cu rochia de satin negru, in locul ei al luat pe mine o pereche de pantaloni de trenic gri si un fanorac. Chiar daca nu mai locuiesc cu paarintii mei, mama mea imi zicea mereu sa am decenta de a purta un sutien cand am un musafir in casa, caci altfel as fi scapat si de acest obiect al vestimentatiei mele. Nu stu cum alte persoane il pot suporta, eu una in urasc din tot sufletul.
-          Gata, m-am intors la datorie. Ia loc pe un scaun si nu sta in raza mea de actiune. Cafeaua ti se va servi imediat.
-          Si iluzia de eleganta s-a dus. Stii, mai ca nu-mi venea sa cred ca tu erai acea persoana in rochie si cu tocuri.
-          Sa-ti amintesti aceasta imagine pentru ca nu se va mai intampla asa ceva prea curand.
-          Scuza-ma un pic, dar cand te duci la munca cu ce te imbraci?
-          Aaaa jeansi, bluza mai eleganta si balerini sau cizme cu toc foarte mic.
-          Deci mai devreme am asistat la o avampremiera. Sa stii ca-mi plac avampremierele.
-          Poftim cafeaua ta. Sper sa nu te frigi la limba.
-          Deci, ce s-a intamplat cu Robert. Nareaza-mi tot, te rog.
Si am inceput sa-i zic tot ceea ce aflasem, dar de data asta am fost mult mai calma si fara lacrimi.
-          Nu-mi vine sa cred ca “baiatul lui mama” a facut asa ceva.
-          Da, nu stiu ce sa zic. Ma gandesc la cum va reactiona Andra. Nu cred ca va fi prea fericita, posibil sa vrea sa-l omare sau ceva asemanator.
-          E atat de violenta?
-          Nu, doar ca atunci cand ii gresesti cu ceva, cum a facut acum Robert, devine cel mai de temut dusman al tau. Asa ca ia aminte si ai grija cum te comporti.
-          Mhm. Stii imi place tabloul acela.
-          Care?
-          Cel cu florile albe de pe fundalul negru?
-          Serios?
-          Da, de ce razi? De unde il ai?
-          Eu l-am facut cand aveam 17 ani. Aveam un carton negru, ma plictiseam si trebuia sa fac ceva. Asa ca am luat o pensula, un tub de tempera alba si m-am pus pa mazgalit.
-          Tu ai facut asta?
-          Da, eu. Ce? Ce te minunezi asa. Nu a fost mare scofala. Un pic de imaginatie imbinata cu plictiseala. Am mai mult la mine in camera intr-o mapa.
-          Serios? Poti sa mi le arati? Sunt foarte curios.
-          Bine, asteapta un moment si te rog sa nu ma critici. Nu sunt expert in desen si fac asta doar atunci cand imi vine damblaua.
I-am adus asa zisa mea mapa si am inceput sa-i insir toate schitele, picturile si tot ce se mai gasea pe acolo. El se arata uimit de fiecare linie facuta de mine, fecare tonalitate de culoare adaugata. Ma simteam ca un parinte ca-i arata unui copil mic o carte plina cu desene. Imi venea sa-l iau in brate pe acest copil de langa mine. Dar nu era un copil, era un barbat in toata puterea cuvantului, plin de mister si senzualitate.
-          Asta imi place cel mai mult.
-          Serios? E autoportretul meu.
-          Da. Ce zici mi-l vinzi? Cat vrei pe el?
-          Ce? Sa-l vand? Eu nu vreau sa castig din mazgaliturile mele.
-          Mazgalituri? Cred ca glumesti! Eu nici macar nu pot face un cerc si tu numesti astea “mazgalituri”? Deci cat vrei pe ea?
-          Nu vreau nimic pe ea. Daca-ti place ti-o daruiesc.
-          Vorbesti serios?
-          Da.
-          Perfect. Atunci s-a facut, iti confisc autoportretul.
Am mai stat la taclale o vreme vorbind despre familia mea si pasiunile mele si am descoperit ca si el iubeste animalele ca si mine si ca are un frate si o sora mai mica.
-          Stii, il invidiez pe Squeez.
-          Serios? De ce?
-          Pai el sta in poala ta si toarce fericit in timp ce tu il cocolosesti si....
-          Viata de motan, ce vrei. Fiecare cu viata sa si norocul sau...
Dar nu am mai reusit sa-mi termin fraza caci am fost prinsa intr-un sarut ce-ti taie respiratia. Gustul usor amarui al cafelei imi invadara toate simturile, ma simteam ca un spectator ce privea totul de deaspura. Privea doi oameni ce se saruta cu patima si foc. O femeie ce se pierde in mrejele unui barbat misterios. Ce se lasa sedusa fara sa clipeasca.
-          Ti-am descoperit un punct slab?
-          Serios?
-          Da. Ca sa te fac sa taci, trebuie doar sa te sarut. Si sa stii ca asta imi convine cel mai mult. Si unde mai pui ca-mi place al naibii de mult sa te sarut.
-          Ah...
-          Te-am lasat fara cuvinte? Asta e o avampremiera pentru mine. Dupa ce ca trancanesti nonstop...acum e....
Dar acum am fost eu cea ce nu l-a mai last sa continue. Eu am fost acea care l-a sarutat si la gustat din plin. Eu l-am luat pe nepregatite si el mi-a raspuns. Mi-a raspuns cu un sarut tandru si lung ce-mi topeau toate maruntaiele.
-          Vad ca teoria ta e valabila si in cazul tau.
-          Mhm... domnisoara Andreea, vad ca in seara asta sunteti plina de surprize. Sa stii ca asta chiar ma incita cu adevarat.
-          Da, dar pacat ca s-a facut tarziu.
-          Pot ramane la tine daca vrei.
-          Maine pentru mine e zi de lucru si nu-mi pot permite luxul de a-mi petrece seara cu domnia ta.
-          Si iarasi plec cu coada intre picioare, izgonit de plapanda fiinta plina de mister...
-          Ce latura poetica poti avea. Imi pare rau dragul meu, dar e tarziu si oboseala isi spune cuvantul. Pe alta data.
-          Ce zici de duminica viitoare?
-          Ce-i cu ea?
-          Te invit la mine acasa. Voi gati eu si tu vei manca ceea ce-ti voi prepara.
-          Stii sa gatesti?
-          Vei fi surprinsa de cat de bine.
-          Bine, atunci, pe duminica viitoare.
Ne-am despartit cu un ultim sarut.
-          Acesta a fost de noapte buna!
-          Vise placute, artista mea.