Maraton

Intreaga noastra viata este ca un maraton. Alergam dupa oameni care nu au timp sa ne priveasca, sa ne observe. Alergam dupa oameni fara a ne mai uita in urma pentru a realiza ca sunt persoane ce ne asteapta sau care inceaeca se ne ajunga la randul lor.
Alergam ca sa atingem idealuri de neatins si atunci cand esuam avem senzatia ca totul in jururl nostru se prabuseste.
Nu ne dam voie sa gresim, dorim ceea ce au altii, dorim sa avem mult si totusi constientizam ca “mai mult nu o sa fie niciodata de ajuns. Pentru ca “mai mult” nu are limita si daca traim dupa acest criteriu vom fi toata viata in goana dupa vericirea pe care nu o vom gasi niciodata.
Trebuie sa pierdem ca sa ne dorim ceea ce avem acum, pentru ca traim in trecut sau in viitor, dar niciodat ain prezent. Pentru ca vom iubi prezentul atunci cand va deveni trecut si l-am iubit atunci cand era viitor.
Alergam dupa oameni care nu ne vor.
Alergam dupa idealuri care sa ne aduca fericirea cand avem doar un singur moment, “acum”. Acum nu “ieri”, nu “maine”. Suntem atat de obisnuiti cu acest maraton incat a devenit o normalitate sa fim mereu pusi pe fuga. Ne indragostim, mai repede, spunem “te iubesc” mai repede, toate doar ca se ne despartim mai repede si pentru a regreta mai repede.
Opreste-te un pic! Priveste in jur si lasa-ti plamanii sa respire in voie.
Accepta faptul ca nu totul sta in puterea ta si ca de multe ori fericirea se afla langa tine in cele mai mici si neinsemnate lucruri.  Si aceste lucruri pe care nu le observi sunt cele mai importante.
Da-ti un ragaz si priveste in jur ceea ce ai omis pana acum.