Cred doar in ceea ce simt

Cladirile marcheaza soarele aprins al apusului, acoperindu-l incetul cu incetul cu cenusiul lor oribil. In noaptea asta am sa vorbesc cu el. Ii voi spune adevarul.  Voi spune ceea ce simt si cred cu adevarat. Poate asa el isi va da seama ca nu sunt ca ceilalti. Sunt altfel.

Nu stiu de ce m-am incapatanat sa-i spun ceva ce eu nu cred.
De ce nu am stiut sa-i raspund la intrebare? Vreau sa fiu sincera cu el. Caut mereu sa nu fac o greseala care sa ma indeparteze de el. Si totusi greseala se tot face. Dar nu as mai face asta niciodata.
Cred doar in ceea ce simt.
In curand nu voi mai simti nimic. Soarele a disparut deja de partea cealalta. Pe podea nu se mai vad micile raze de lumina, nu mi se mai rasfrange nici umbra. Aprind lumina si ma aproprii de birou, iau mica schita facuta de mine ce te reprezinta. Ma uit la ea. O bucata de hartie mazgalita in mod stangaci de mainile mele. Iau un creion din suportul de pe birou si incerc sa redau ceea ce vad cu ochii mintii, incerc sa fac desenul sa prinda viata si continui, incet si cu sfiala.
Va sosi curand momentul cand voi vorbi iarasi cu el, dar oare va mai fi la fel?
Urmaresc miscarea creionului. Aluneca lin pe foaie adaugand umbre, trasand linii, incercand sa redea ceea ce iubeam.