Priveste-te, analizeaza-te si critica-ma

Esti prost, nesimtit! Taci! Tu nu vezi ca mi se sfasie carnea si-mi clocoteste sangele in vene? Imi va exploda intreg corpul. Mi se invart in cap un infinit de lucruri, exact ca intr-o sfera. Gandesc prea mult si analizez prea putin.

<< Viata >>

Ce mai e si acest cuvant atat de nesemnificativ dar care are totusi o urma de importanta? E acel moment pe care nu-l pot defini altfel decat ca fiind ceva superficial, ceva pe care-l traim? Rutina zilnica. Sunt atat de multe lucruri de spus, de scris dar spre dezamagirea mea, ideile-mi raman undeva ascunse, pitite intr-un colt al mintii.

Poate... poate e vreo amintire?
Nu sunt in stare sa inteleg ce simt acum. Defapt, nu simt nimic, aici e problema. Cum pot fi atat de rece acum cand se pare ca “iubirea vietii mele” mi-a aruncat fara scrupule cuvinte ce reprezinta nepasarea, scarba? Cum de nu mai simt nimic, dar absolut nimic? E oare posibil asa ceva? Cred ca nu realizez inca greutatea lor sau poate ca sunt prea plina de acel dezgust in ceea ce-l priveste pentru a ma mai chinui in a-mi pierde energia cu astfel de amanunte.
Obisnuiai sa-mi inghesui lucruri in acel circuit ce pornea de la inima si se finaliza in creieri exact ca intr-o valiza. Realizai ca si ultima particica de spatiu ramas gol era epuizat, dar tie iti placea sa-mi alimentezi zi de zi nelinistea.
Esti prost!
Cum sa-mi reprosezi ca sunt egoista atunci cand iti spuneam ca am nevoie de tine, nu de altul; ca simt nevoia sa vorbesc cu tine, nu cu altul? Oare n-ar fi trebuit sa te simti fericit, sa-ti umpli pieptul si mintea cu speranta? N-ar fi trebuit sa te bucuri ca eu te iubeam cand tu nu-mi transmiteai nici 10% din acest sentiment stupid si de neinteles?
Crezi ca esti puternic. Infantil! Esti atat de pueril uneori cand porti acel aer de superioritate.
Priveste-te, analizeaza-te si critica-ma.