Iubirea si definitiile ei

Se spune ca... este nevoie de tristete pentru a intelege fericirea, de zgomot pentru a aprecia liniistea, de absenta pentru a iubi prezenta.

Intreaga noastra viata coutam iubire. Suntem fascinati de ea. Atat geniile cat si oamenii obisnuiti au incercat sa o defineasca sperand ca o vor intelege si stfel le va fi mai usor sa se descurce cu ea.
Iata cateva incercari de a defini “iubire”:
-          << Sa oferi totul fara sa astepti nimic in schimb.>>
-          << Iubirea inseamna sa daruiesti.>>
-          <<Sa uiti de tine si sa dedici totul celulilalt.>>
-          << Iubirea e cand alegi ca zambetul celuilalt [nevoile, dorintele, implinirea] sa fie mai important decat zambetul tau [nevoile, dorintele, implinirea].>>
-          << Disponibilitatea de a te darui pe tine insuti indiferent de pretul care trebuie platit.>>
Si asa mai departe.
Eu consider ca nu exista o definitie a iubirii. Nu poti incerca sa pui granite abisului , nu poti scrie, dar o poti simti. Si eu am fost si sunt in continuare fascinata de iubire.
Ce are in plus persoana pe care ajungem sa o iubim?
De ce nu-i putem iubi pe toti cei pe care-i intalnim?
De ce suntem tristi cand totul se termina?
In viata mea, iubirea a aparut rar. Dar eu am cautat-o si o voi cauta fara incetare. Am intalnit barbati/baieti care meritau iubiti, care m-au iubit si mi-au demostrat asta. Dar pe care nu i-am putu iubi. Oricat de mult am incercat sa ma amagesc ca il pot iubi pentru ca e bun si grijuliu cu mine nu am putut sa o fac. Am iubit persoane pe care n-ar fi trebuit sa le iubesc, dar oricat de mult am constientizat asta nu mi-am putut infrana acest sentiment decat foarte tarziu cand era deja totul terminat.
Nu exista tipare ale iubirii, nu exista contracte, semnaturi, stampile. Nu exista lucruri, documente pe care trebuie sa le facem pentru a ajunge sa iubesti un om. Iubirea nu are reguli. Ea este ce mai complexa si absurda realitate a vietii. Este cea mai ravnita forma de subjugare. Este cea mai frumoasa intalnire a agoniei si a extazului. Este cea care ne poate modifica cu adevarat, este cea care ne face ceea ce am devenit si sa devenim ceea ce nu ne puteam inchinui ca vom deveni.
Adesea te trezesti dimineata si constati ca ti-e dor. Ca acea persoana, pe care ai intalnit-o, te face sa te simti astfel. Te face sa te simti ciudat. Te face sa-ti lipseasca, te face sa o vrei, te face sa-ti doresti sa fie langa tine. Incerci adesea sa ti-o alungi din ganduri, sa-ti spui ca e o prostie, ca si el e la fel ca ceilalti.
Dar nu poti...
Oricat de mult ti-ai refuza aces gand, oricat ai incerca ca-l tii departe de tine, te copleseste. Te invaluie. Te sufoca. Oricat i-ai minti pe cei din jur, nu te poti minti pe tine. Si atunci te auzi recunoscand. „ Il iubesc!” „ Chiar il iubesc?”
Da. Il iubesti.
Pe acea persoana intalnita intalplator pe strada, acea persoana care ti-a zambit pur si simplu si a facut in asa fel incat sa-ti fuga pamantul de sub picioare. Si nu il iubesti pentru ca are calitati deosebite. Nu pentru ca el este cea mai extraodinara persoana pe care ai intalnit-o, nu pentru ca face pentru tine ceea ce nimieni nu a mai facut pana acum. Ci pur si simplu pentru ca il iubesti. Pentru ca nimeni dinaintea lui nu te-a facut sa te simti astfel. Poti numi aceasta intamplare cum vrei, destin, suflet pereche, chimie perfecta.... oricum vrei tu.
Eu cred insa ca, fara sa vrei, creierul compara starile prin care ai trecut pana atunci cu aceea pe care o simti in mometul respectiv si nu gaseste nimic asemanator. Iar creierul iti cere definitia pentru aceasta anomalie, aceasta ciudatenit, aceasta „eroare” de sistem, acest „virus” care il sperie si pentru care nu a fost pregatit. Iar tu i-o dai. Ii spui ca aceasta necunoscuta cu care se confrunta se numeste „iubire”. Si il nistesti, iar el incepe sa functioneze in noii parametrii. Sa stabileasca o noua ordine dupa care vei functiona tu.
Din acest motiv, la finalul unei iubiri intervine depresia, tristetea, anxietatea. Pentru ca tu ii ceri creierului sa revina la starile normale, insa el nu mai poate, sau nu mai vrea. Tu i-ai cerut sa accepte acest virus numit iubire si sa functioneze in alte conditii, iar acum odresti sa fie la fel ca inainte. Insa lui i-a placut sa functioneze astfel. Creierul tau vrea sa iubeasca. A plecat acea persoana ce te-a determinat pe tine sa-i ceri lui sa se schimbe. Asa ca, gaseste-ti o alta persoana, dar lasa-i lui iubirea.
Atat tu, cat si eu ne dorim sa iubim. Ceea ce se intampla atunci cand ajungi sa iubesti, precum si ceea ce se intampla dupa iubire este doar o batalie dintre tine  si creierul tau.