Cine sunt eu?

Sunt o fata normala de 18 ani care viseaza mai mereu cu ochii deschisi. Am ranit oameni si am fost ranita de catre oameni la randul meu. Am iubit... si am iubit din toata inima. Dar apoi am suferit... mai mult decat mi-as fi putut inchipui vreodata ca o sa pot... si am trecut peste lucruri pe care le credeam de neimaginat. M-am ridicat, sau cel putin asa imi place mie sa cred, si am invatat sa-mi tin echilibrul. Am plans in unele nopti pentru ca imi aduceam aminte de lucruri frumoase dar dureroase in acelasi timp. Dar... sunt bine acum. Poate mai bine decat mi-as fi imaginat ca as putea. Totusi, ceva a ramas acolo.... o urma a tot ce s-a intamplat... o frica. Cred ca e greu sa te atasezi de o persoana, dar e si foarte usor. Eu una ma implic 100% si nu vorbesc acum doar despre o relatie. Vorbesc despre orice depaseste acea bariera mica ce te protejeaza de ceilalti.  E greu sa lasi zidurile din jurul tau sa se darame si sa ii dai voie cuiva sa intre pe un teren pe care te-ai straduit atat de mult sa-l reconstruiesti dupa ce o furtuna a distrus totul. Nimic nu doare mai tare decat sa pierzi un prieten. Toate amintirile par un vis si ajungi la punctul de a te intreba daca sunt totusi reale... ti se pare ca tot ce stiai s-a petrecut in urma cu mult timp in urma, cand inima ta inca mai zambea.

Mi-am dat seama ca lumea nu se opreste din alergatura ei nebuna doar pentru ca pe mine ma napadesc amintirile, ca ma doare, iar atunci cand trebuie sa ma ridic si sa privesc inainte... nu reusesc sa afisez decat un zambet fals celor din jurul meu.
Cred cu tarie ca cu toti am cunoscut la un momendat in viata noastra respingerea. Stim ce inseamna sa fii ranit, sa simti ca nu te ridici la nivelul asteptarilor celeilalte persoane, ca orice ai face nu te poti integra in lumea lor. Totusi mi-am dat seama de un lucru. Ceilalti se simt bine indiferent ca eu sunt ok sau nu.
Atunci de ce sa nu ma simt bine si eu? Cine ma opreste sa dansez, sa cant chiar daca sunt complet afoana, sa ma joc, sa ma bucur de viata. De viata mea.
Cu totii ne dorim pe cineva alaturi de noi, totusi majoritatea au impresia ca traim precum in filme: relatii fara probleme, pot avea orice persoana vreau eu, unde totul e roz si nu exista nici o cearta... relatii unde noi suntem centrul universului celeilalte persoane.... si acest lucru e complet gresit. O relatie nu apare de la sine, nu poti pocni pur si simplu din degete si sa te astepti sa ai tot ce vrei. O relatie necesita doua persoane care chiar isi doresc asa ceva, necesita timp, daruire de sine si dragoste. Si da, poate ca imi este frica sa investesc sentimente in altcineva sau poate ca nu e timpul sa fac asta, dar daca nu ne schimbam inima pentru nimeni si nu privim cum mai multa atentie in jurul nostru.... atunci nu trebuie sa visam la dragoste vesnica si fericire cu nemiluita.
Daca vrem sa iubim trebuie sa ne asumam riscul de a suferi.