Nu am pierdut nimic

Poate ca mi-am dat seama prea tarziu ca asteptam sa se intoarca la mine un om care de fapt nu dorea ca eu sa fiu viitorul lui, ci doar trecutul.

Mi-am dat seama ca el incetase de mult timp sa se gandeasca la ceea ce insemnam pentru el, si ca… pana la urma, doar eu il mai iubeam.
Mi-am dat seama dupa nopti intregi de discutii, dupa cuvintele pe care mi le spunea si dupa indiferenta cu care ma trata. Ma minteam singura de la inceput, ca ma iubeste si ca pe viitor vom fi impreuna.
Dar el trecuse peste, el reusise sa iubeasca pe altcineva. Eu insa nu, eu ma blocasem in trecut, iubeam o amintire, un film invechit alb-negru in care noi eram personajele. Doua personaje mute care se priveau fara a scoate vreun sunet.
Si am inteles ceva mai tarziu, ca era un altul. Nu mai era acelasi barbat care-mi zambea, care ma binedispunea, in bratele caruia adormeam. Nu mai era aceeasi persoana care imi spunea “Te iubesc!” si caruia ii placea sa ma surprinda si sa ma vada rosind ori de cate ori auzeam acele doua cuvinte magice.
Mi-am dat seama intr-o zi, ca nu am pierdut nimic.


Sursa: Jurnal