Orasul

Urmele mangaierilor tale au disparut. Ploile calde de vara le-au alinat durerea si-au indepartat furtuna din sufletul meu. Acum ceva timp scriam despre surasul tau, despre ochii tai, despre tine. Acum daca inched ochii nici nu te mai pot vedea, poate doar o umbra a finite tale mai exista in amintirea mea.

Strazile pe care le cutreierasem candva cu tine erau pline de culoarea pasilor tai. Atunci zambeam alaturi de tine, acum aproape am uitat. Orasul pe care l-am descoperit cu tine ieri, acum il cutreier singura si pot insfarsit privi in sus la cer fara sa te revad.
Banalul oras din care iti povesteam ca vreau sa evadez a ramas acelasi, neschimbat. Aproape ca imi e dor de rasul tau si de tachinarile tale.
M-am plimbat pe strazile unde candva imi spuneai ca ma iubesti, unde m-ai sarutat, dar e ca si cum imi minte mea s-ar derula o scena muta.
In parcul unde vorbeam candva despre viitor, despre dragoste, unde ne amuzam, acum sunt doar eu cu un caiet de schite in mana incercand sa surprind cate ceva. Un fragment din timpul pe care il petreceam cu tine.
Orasul e acelasi. Eu m-am schimbat, atat de schimbata incat atunci cand ma privesc in oglinda vad o alta persoana. O alta persoana care viseaza, zambeste si e fericita. O persoana ce priveste in viitor si vede sute de usi pe care le poate incerca. Nu ma intreseaza daca tu sau altcineva nu crede-ti acest lucru, caci nu caut sa demonstrez nimic nimanui.
Intr-o zi si tu vei cutreiera orasul. Poate ca azi te plimbi singuri melancholic, dar ieri te plimbai cu mine si maine poate cu alta.
Zambeste dragul meu caci si eu zambesc.