Simplitate

Stiu ca ar trebui sa ma simt fericita caci am pe cineva alaturi, care ma iubeste, ce ma accepta asa cum sunt…. Doar ca uneori nu e deloc asa.

Uneori nu simt decat un gol imens, ma simt complet uitata, incerc sa zambesc, dar ceea ce-mi reuseste e doar un suras fortat. Poate ca asa sunt eu, un copil ce nu mai crede in finalurile fericite, un copil care pur si simplu a renuntat la a mai fi copil. Ma simt inferioara uneori, datorita altor persoane ce-mi reamintesc acest lucru.
In curand va fi ziua mea, dar nu ma simt ca o femeie adevarata. Singurul lucru pe care il vad atunci cand ma privesc in oglinda, e un copil . Nu arat ca o femeie, am renuntat la eleganta cu ani in urma, am renuntat sa mai atrag privirile asupra mea, alegand sa fiu simpla. Sa par o persoana simpla ca aspect, dar fara sa-mi cunosti gandurile.
Mi s-a pus recent intrebarea “Ce iti doresti pentru aniversarea ta?”. Nu stiu, habar nu am. Nu imi doresc nimic, nici nu am simtit cand au trecut anii, parca mai ieri alergam pe afara si ma jucam cu verisorii mei, pentru ca azi sa ma trezesc pusa in fata realitatii. Pentru a realiza, ca in functie de ceea ce voi face anul acesta, viata mea se va schimba.
Intr-o clipa viata mea a capatat un alt sens. Ma trezesc dimineata cu un mesaj de “Buna dimineata, ingerasul meu” iar atunci simt ca traiesc, ca mai ies un pic din monotomia pe care mi-am impus-o in mod involuntar. Nu sunt acea persoana care isi exprima motiile, care e romantica si spune tot felul de lucruri siropoase. Nu spun ca nu imi plac, le ador. Imi place sa fiu rasfatata, chiar daca nu recunosc acest lucru, imi place sa ma simt bine, sa mi se faca mici surprise, doar ca nu recunosc. Nu recunosc, pentru ca eu nu pot face asa ceva. Nu imi sta in fire, stiu e un act de egoism profound, dar nu ma reprezinta. Candva eram si eu asa, incercam sa-l surprind pe cel de langa mine, dar acum singurul lucru pe care il pot face, e sa fiu eu insami. Sa nu mai incerc sa impresionez pe nimeni, sa fiu doar eu, atata tot.
Sunt atatia oameni care ma critica fara a ma cunoaste, cel putin in ultima saptamana mi s-a spus de atatea ori “Nu ii poti oferi nimic, nu stii nimic, nici macar nu arati ca o femeie!” incat, chiar mi-am pus serioase intrebari, pana ce am primit lovitura de gratie, ce a fost ca un dus rece.
“Schimba-te!”
Nu! Nu voi face niciodata asta. Nu ma voi mai schimba pentru nimeni niciodata. Nu voi mai face asta pentru ca ma voi pierde iarasi, incercand sa-i fac pe plac celuilalt. Mi-am creat o personalitate, chiar daca nu arat ca o femeie, chiar daca nu sunt eleganta, nu ma voi schimba. Prefer sa fiu eu, afisand acel aer de simplitate, decat sa fiu o pipita ieftina, care falfaie o data sau de doua ori din gene si are tot ce isi doreste, mai putin bruma de creier pentru a-si da seama cat de ieftina a devenit datorita acestui comportament. La inceput am fost derutata, pana ce am inteles cum e cu ordinea eveimentelor, pana ce am inteles obsesia acelor femei, modul in care au ajuns sa se injoseasca, vorbind, asa cum spuneau ele, cu “o copila”, cerandu-i explicatii nefondate.
Sa fii simplu nu inseamna sa nu ai persoanlitate, ci sa reusesti sa-i surprinzi pe ceilati cu lucruri marunte, la care ei nu se asteptau. Sa fii tu insuti, sa te simti bine in pielea ta, sa nu incerci sa fi altcineva doar pentru a impresiona. Sa te porti natural, firesc, fara acel rafinament artificial, pe care il manifesta anumite persoane. Uneori, naivitatea pe care o manifesta o persoana e mult mai frumoasa, decat un machiaj aplicat cu grija pentru a iesi in evidenta la o petrecere simandicoasa. Cred ca acest lucru este mult mai frumos, mai atractiv la o femeie, nu falsa eleganta pe care o afiseaza.
Si iarasi am batut campii, pornind de la un argument, pentru a termina cu un altul. Dar cum relatam mai sus, cred ca asa sunt eu, simpla... dar diferita.