Am ajuns

                                            

- In fond, ce ai? Adica, stiu ca suna ciudat... dar, de ce esti trista?

- Nu suna ciudat. Si stii de ce? Pentru ca sunt rari oamenii care vin si te intreaba asa ceva. Acum se foloseste ” Ce ai? Lasa figurile ” . Poate din cauza asta sunt trista. Poate imi dau seama ca nu-mi gasesc locul intr-o nebunie de oameni falsi si in special, orbi. Oameni care pretind ca tin la tine nu te vad cu adevarat. Se uita pur si simplu si nu vad, nu observa ceea ce se intampla. 
De ce e asa?
De ce exista dezamagiri si esecuri si atunci cand nu ai asteptari si incerci mereu sa reusesti?
De ce nu primim cate o singura lectie si gata? Nu ar trebuii sa intelegem, sa invatam din acea nenorocita de lectie? Sa nu mai gresim? Sa nu mai facem acea eroare iar si iar?  Nu, noi trebuie mereu sa facem acele prostii iremediabile. Nu se poate sa fie macar o data bine? In fiecare seara ma intreb daca oare se putea mai rau.
Am ajuns sa plang pentru oameni pe care i-am pierdut, care m-au parasit, care mi-au fost luati. Oameni de care acum am nevoie, dar nu o sa-i mai vad vreodata!
Am ajuns sa plang si pe strada cand ma uit la oameni si sper in adancul sufletului sa se uite si ei asa la mine.
Am ajung sa plang cand aud o melodie care imi aduce aminte de acele clipe ce nu vor mai revenii in veci.
- De asta esti trista?
- Sunt trista pentru ca am luat-o pe unde drum gresit si m-am afundat in propria nenorocire.
- Atunci nu merita sa fii trista. Uita ceea ce s-a intamplat, ia-o de la capat.
- Nu asta fac de fiecare data? Nu fac aceeasi prostie iar si iar? De cate ori nu am zis "Am uitat." dar defapt nu era asa. Cand credeam ca l-am uitat atunci totul reaparea  mai viu ca niciodata, mai plin de culoare si de emotii ca niciodata. Nimic nu ia sfarsit, totul continua in ciclul vietii.