Aseară, mi s-a făcut dor de tine. Un dor atât de cumplit, atât de dureros, încât cred că nu se mai potrivește cuvântul „dor”. Era o deznădejde fără margini, era o prăbușire ca de pe o culme de punte, într-un fund de prăpastie. Dar nu vertiginoasă, ci atât de treptată încât să-ți poți gândi sfârșitul, să poți înțelege grozăvia fiecărei clipe… Am crezut că-mi va trece, că, printr-o minune, mă voi pomeni într-o altă lume, că voi scăpa de apăsarea aceea aproape inumană pe care o simțeam în toată ființa mea. O oribilă senzație că mă pierd. Există, desigur, un punct al minimului de rezistență. Ajunsesem acolo.
Cella Serghi - Gențiane
Comentarii
Trimiteți un comentariu