Am crezut ca...

Am crezut ca am invatat din greseli, dar era doar o impresie. Mereu, si mereu fac aceleasi greseli. De fiecare data ma atasez prea mult de cineva care nu merita. Am crezut ca zidul ce l-am format de-a lungul timpului, in jurul meu,  ma va proteja, dar de fiecare data se gaseste cate-o fisura pe unde se strecoara cineva lasandu-si amprenta si luand o parte din mine cu el atunci cand pleaca.

Imi place sa vorbesc cu oamenii, sa rad, desi lucrurile acesta se intampla destul de rar, am momente in care ma bucur cu adevarat, dar uneori regret acest lucru deoarece adesea ma insel asupra oamenilor.
Cum nici eu nu sunt ceea ce par, nici ei nu sunt asa cum cred eu.
De ce?
Pentru ca nu lasam sa se vada decat ceea ce vrem noi. Pentru ca ne agatam in mod disperat si inconstient de orice lucru doar pentru a simti ca traim.
Am facut acest lucru in repetate randuri, dar adesea am ajuns sa regret. M-am agatat fara rost de cineva doar pentru ca “il interesam” pentru ca spunea ca ii sunt draga, ca insemn ceva pentru el… dar nu a fost asa. Poate ca am insemnat acel lucru doar atunci pe moment, dar sunt sigura ca acum sunt o oarecare.
Am pierdut atatea, incat acum daca as trage o linie sa vad cu ce am ramas, ar iesi cu minus, n-as mai avea nimic, poate doar amintirile.
Suna prostesc, dar imi e doar sa fiu imbratisata de cineva, sa stiu ca insemn ceva pentru acel cineva, ca macar atunci sunt importanta. Ca in momentul acela traiesc. Nu vreau vorbe dulci, nu vreau complimente, vreau doar o imbratisare, linistea unei imbratisari sincere si calde.
Ma tem de oameni, ma tem de singuratatea apasatoare pe care ti-o poate lasa cineva ce pleaca de langa tine. Ma tem sa ma atasez de cineva, ma tem ca si eu pot face pe cineva sa sufere.
Ma tem de atatea, dar totusi imi doresc ….