Si-au pierdut valoarea

Poate ca traim intr-o era a vitezei, poate ca nu mai avem timp, dar ce-ati zice daca ne-am opri in loc cateva secunde si am privi in jurul nostru. La haosul care ne inconjoara. La oamenii care trec pe strada cu ochii plecati in telefoane, oameni grabiti care nu mai acorda atentie la lucrurile din jurul lor. Da, si eu folosesc in mod excesiv telefonul, dar atunci cand am nevoie de o “gura de aer”,un moment de repaus, las totul si ma bucur de ceea ce sunt, de alegerile pe care le-am facut si incerc sa-mi amintesc cine sunt eu cu adevarat. Incerc sa vad mai mult, sa observ detaliile care fac diferenta dintre mine si cel ce tocmai a trecut pe langa persoana mea.

Poate ca sunt mai sadica, mai rea. Poate ca am o latura, sa zicem “mai intunecata”, dar mereu m-au amuzat lucrurile precum:“Nu te voi uita niciodata.” E o promisiune pe care nu o respectam, mereu uitam, poate nu azi, nu maine, dar peste ceva timp acea persoana va disparea din viata noastra si nu ne vom mai aduce aminte de ea. Asa se intampla si cu relatiile care se sfarsesc si cu persoanele care nu mai sunt langa noi, pur si simplu le dam uitarii.
“Adio dar ne vom revedea”, e o minciuna sfruntata pe care o spunem doar pentru a ne amagi. Sunt, cred eu, destul de rare cazurile in care reusim sa ne amintim de cineva si adesea daca o facem… ei bine, emotiile care ne vor incerca vor fi diferite.
Cand eram mica, pot spune ca visam la acele povesti cu happy end, “Si au trait toti fericiti pana la adanci batraneti”, totusi… dintre toate povestile pe care le auzeam cand eram la varsta frageda a copilariei, cea cu Mica Sirena, varianta lui Andersen nu cea de la Disney, mi s-a parut cea mai fascinanta si cea mai verosimila cu lumea in care traim.
Poate... ca nu exista creaturi ale marii, dar exista povesti de dragoste precum cea a sirenei. Exista persoane care iubesc, dar nu isi pot duce iubirea pana la capat. Nu ma refer doar la moartea trupeasca, nu sunt chiar atat de tragica, dar exista si moartea emotionala. Ajungem sa fim distrusi pe plan emotional, atat de distrusi inca nu mai suntem capabili de a iubi. De a simti ceea ce am simtit cu multi ani in urma.
Dar, spre bucuria mea, nu toate persoanele sunt asa. Exista persoane care pot spune cu o usurinta nemaintalnita “Te iubesc”. Cred ca aceste cuvinte ,“magice” candva, au devenit ceva mecanic pentru unele persoane. Azi ii spui unui baiat ca il iubesti pentru ca mai apoi maine sa-i spui altuia.
Suntem tentati sa spunem “Asa e firesc. Asta e viata.” Dar nu e asa, cel putin nu pentru mine. Nu poti spune unei persoane ca o iubesti daca nu simti cu adevarat acest lucru. Totusi sentimentul de iubire adesea poate fi confundat cu o atractie fizica sau cu o obsesie. Unele persoane ajung sa fie "obsedate" de altele crezand ca le iubesc, ca sunt sufletul lor pereche. Ca acea persoana reprezinta intreg universul lor.
Am auzit de atatea ori “Scuze”, dar de cate ori chiar ne-a parut rau pentru ceea ce am facut? Multi au pierdut obiceiul de a mai spune “Iarta-ma! Imi pare rau.” limitandu-se doar la un “scuze” care a devenit pe parcursul timpului echivalentul lui “buna”, ca si cum ceea ce am facut nu l-a afectat pe cel de langa noi. Ca si cum era firesc acel lucru.
Toate aceste lucruri care in trecut aveau o valoare imensa, acum in prezent au devenit ceva obisnuit, ceva ce si-a pierdut valoarea doar pentru ca nu mai acordam atentie lucrurilor cu adevart importante in viata unui om. Lucruri ce ne fac se ne simtim cu adevarat vii.