Cuvinte

Am scris ata de mult despre tine, incat a, ramas fara cuvnite. Erai tu peste tot si in toate. Le-ai luat si le-ai facut sa fie despre tine, le-ai imbibat cu tine si le-ai golit de oricare alt sens. Mi-a ajuns sa scriu numai si numai despre iubire, mereu despre acelasi albastru intens. Si nu vreau sa-mi amintesc, dar cuvintele refuza sa ma mai asculte. Orice scriu devine despre tine. Asa ca m-am dezbracat de ele si nu mai scriu nimic, vreau sa te uit, imi doresc sa te uit. Vreau sa le readuc la viata, sa am un burete ce poate sa absoarba tot ce tine de tine, amintiri, cuvinte, atingeri, tot. Vreau ca ceea ce scriu sa exprime optimism si fericire sa-mi redea zambetul pe buze si linistea in mine. Si chiar ma straduiesc, dar ideile mele se risipesc la adierea vandutului, cuvintele cad ca piesele de domino, se duc pe rand, pica lipsite de energie, anemice, se darama ca un castel de nisip, ca si cum n-ar sti nici ele sa vorbeasca despre altceva decat despre tine.

Isi trag seva din tine. Sunt ca si piesele dintr-un puzzel din care trebuie sa iasa imaginea ta. Si mereu incerc sa le dau o alta forma, le amestec cu ochii inchisi, dar nu inteleg nimic din ceea ce iese. Pana si cuvintele te iubesc. Refuza sa exprime altceva decat pe tine. Esti tu, tu, tu in toate.
Incercam in repetate randuri sa te detest sa incerc sa-ti uras copilaria. Dar n-am reusit si m-am resemnat, am ales sa traisc cu acest lucru. Am ales sa te vad cu ea, sa vad cum va tineti de mana, cum radeti unul la glumele celuilalt. As vrea sa pot spune ca ma bucur pentru tine, ca ma bucur pentru ca esti ericit alaturi de ea, ca ea te apreciaza cu adevarat, dar nu, nu vreau sa mint. Vreau sa fiu sincera si sa-ti spun ca uars fericirea asta a ta, dar cuvintele pe care le scriu acum se risipesc in neant fara a te atinge catusi de putin.