Conversatie

-          De ce esti necajita?
-          Fiindca sunt un copil abandonat.
-          Ei dracie!
-          Crezi ca numai copiii in fasa pot fi abandonati?
-          Si cine te-a abandonat?
-          Mai intai tata, pe urma mama, si acum un baiat.
-          Mizerabilul!
-          Nu e mizerabil, e un baiat care nu ma iubeste.
-          E un prost.
-          E unul din cele cateva milioane de prosti care nu ma iubesc.
-          Uneori mi se pare ca suntem surdomuti. Ba chiar mai rau. Ei au destule mijloace sa se exprime, sa se inteleaga.
-          Si noua ce ne lipseste? Putin curaj, putina sinceritate.
-          Taci, te rog! Ispraveste!
-          Totusi, vrei sa fii scriitoare. De ce ti-e frica de viata?...
-          Asta nu e viata, astea sunt canalele prin care se scurg laturile ei.
-          Nu ti se pare trista viata? Absurda?
-          Trista? Da. Absurda nu. Mi se pare ca asist la mai multe piese de teatru care se joaca în acelasi timp, ca decorurile se schimba deodata si încerc sa prind cate ceva din fiecare. Sau ca citesc mai multe carti concomitent. As vrea sa le urmaresc pe toate. Si sa le inteleg.
Au ras amandoi.
-          Si unde locuiesti?
-          Deocamdata aici.
-          Si pe urma?
-          Nu stiu.
-          N-ai casa?
-          Nu!Tocmai asta imi lipseste, un pic de casa si un pic de masa.
-          Si ce ai de gand sa faci?
-          Am de gand sa stau asa, sa vad ce se intampla.In romane intotdeauna se intampla ceva...
-          In romane...Fireste!
-          Viata e mai tare ca orice roman.
-          Ai dreptate.Atunci, sa asteptam.
-           Nu, dumneata trebuie sa pleci neaparat.
-          De ce?
-          Daca stai langa mine nu se mai vede ca sunt un copil abandonat si nu ma mai ridica nimeni de-aici.