Pe curand

Stii, a trecut ceva timp de cand nu-mi mai vorbesti, de cand nu-ti mai vorbesc, e ciudar dar, am inceput sa ma obisnuiesc... sau cel putin asa tin eu sa crede.

Cu toate acestea de curand am dat peste cateva conversatii mai vechi, in care radeam din orice, in care eram asa, normal si ciudata in acelasi timp, in care ma simteam speciala. Si m-a apucat un dor asa... stii tu, un dor nebun de acele momente si... ochii au inceput sa planga singuri. Pot spune ca a fost un moment de revelatie, un moment in care mi-am dat seama de marea mea prostie si de ce gura sparta si pocita am. Mi-ai dovedit ca nu sunt cu nimic diferita de cei din jurul meu si mi-ai arata cat eram de importanta pentru tine.
Nu iubesc, doar ma simt foarte atasata de persoane.  Sunt posesiva, indiferent ca e vorba de un baiat sau o fata, pur si simplu ma atasez de cineva si asta e tot. Oricum, trecand peste aceste lucruri, nu cred ca ai avut dreptate. Chiar a fost mare lucru, a fost ceva frumos si al nostru, dar cum lucrurile frumoase dureaza putin, si acest univers al meu si al tau a durat putin.
As vrea sa traiasc dupa un simplu principiu cum ar vi “Supravietuieste acum, ai timp sa plangi mai tarziu” dar mi-e imposibil.
Stii, de mult m-ai intrebat daca as putea uita o persoana. Da, as putea, dar depinde de persoana si de vointa de care dau dovada. Dar sa te uit pe tine... mi-e pur si simplu imposibil sa fac aset lucru, nu am vointa necesara pentru a lasa in urma momentele cu tine si a trece mai departe.
Nu spun si nu voi spune adio. Voi spune doar “pe curand”.