Ce-ar fi dacă n-aş mai
asculta de bunul-simţ şi de logică şi mi-aş apleca urechea măcar o dată, ca să
aud acel glas micuţ, care îmi vorbeşte din străfundul minţii mele? De ce îmi
tresaltă inima de fiecare dată când am impresia că-l recunosc pe el? Oare nu se
cuvine să-mi pun această intrebare?
Comentarii
Trimiteți un comentariu