Inconstienta

Diferite timbre vocale isi fac aparitia in jurul meu. Un timbru melodios, unul aspru si autoritar. Imi par cunoscutedar nu stiu de ce.
Un miros ciudat imi invadeaza de-o data narile. Seamana a alcool sanitar si clor.
Unde ma aflu?
Capul imi vacneste intr-una si simt o durere in zona toracica. Totul imi pare un vis in care eu sunt un personaj orb.
Ce mi s-a intamplat?
Incer sa deschid ochii, dar imi sunt grele precum plumbul. Nici un muschi din corpul meu nu-mi raspunde la comenzi. Cu toate acestea, nu mi-e frica, n-am griji.
Constat cu stupoare ca mi-e bine asa. Imi place bula mea de nestire. E reconfortanta. Ii aud pe ceilalti din jurul meu si ma bucur ca ei nu ma aud, ca nu-mi pot auzi gandurile.
E atat de placuta aceasta stare de inconstienta, dar totusi ceva nu-mi da pace. Imi amintesc de accident, o izbitura puternica iar apoi intunericul m-a inghitit.
Ma simt atat de bine in intuneric, ce prostie, cand eram mica ma temeam de el. Credeam ca omul rau se afla undeva acolo in obscuritate si e gata sa vina dupa mine, dar el nu era acolo, el era aici, in lumina langa mine.
Ce voce linistitoare. Mi-e atat de cunoscuta, e dulce, e buna si o iubesc. Oh nu! Plange!
Te rog, te rog nu plange. Sunt aici. Te aud.
Mai fac un ultima incercare de a deschide ochii… si reusesc. Lumina orbitoare din salonul spitalului imi incetoseaza vederea. Clipesc de catea ori pentru a ma acomoda cu lumina si vad. O vad langa mine.
Lacrimile ii curg pe obrajii strabatuti de riduri adanci, acei ochi albastrii senini, acei ochi ce m-au protejat mereu sunt aici.
Intind mana sa-i sterg urma unei lacrimi si soptesc:
<< Sunt aici, nu-ti face griji...>>
Si dulceata somnului ma fura iarasi, dar de data aceasta este un somn linistitor caci stiu ca este vegheat de acei ochi iubitori.